Mamă de noapte și ajutor pe timp de zi


De când cu cea de a doua sarcină îmi e mult mai greu să fac anumite lucruri pe care înainte le făceam mai ușor…sau le făceam pentru că nu era nimeni să le facă. Așa că Dragoș a preluat câteva din responsabilități, din propria inițiativă. (ah…și cât de mult iubesc eu această „proprie inițiativă la un bărbat”).
De exemplu: el îi face baia de seară și peste noapte se trezește să-l ducă la toaletă. Își pune ceasul să sune, vine la pătuțul lui Tudor, îl ia în brațe așa adormit cum e, și îl duce la baie. Eu doar deschid un ochi și mă întorc pe cealaltă parte și sunt atât de mulțumitoare că nu trebuie să mă mai ridic din pat.

Pentru că Tudor pare că a răcit și ieri după amiază a făcut puțină febră, azi noapte i-a măsurat din nou temperatura fără să-i zic eu nimic. Și s-a descurcat excelent…la cât era Tudor de somnoros nu a protestat deloc. Pentru câteva secunde, înainte să adorm din nou, m-am gândit: Dragoș e o mamă de noapte foarte bună!

Mulțumesc pentru tot, dragul meu! Cred că și de asta vine Tudor să te pupe dimineața…că ai grijă de el peste noapte 🙂

 

Nu s-ar putea oare să preiei tot tu rolul de mamă de noapte și pentru bebe no.2? 🙂

 

Advertisements

Înapoi în 2018


Cred că nu e prea târziu pentru o retrospectivă a anului care a trecut…

2018 a fost anul marilor plecări ale lui Dragoș.  Adunasem cât timp a fost plecat în acest an…dar nu mai rețin exact. Oricum cea mai lungă perioadă în care a lipsit de acasă a fost de 6 săptămâni + multe weekenduri prelungite presărate de-a lungul anului…(luna noiembrie a fost plecat trei weekenduri la rând). În momentul în care rămân doar eu cu Tudor reușesc să mă mobilizez și să fac tot ceea ce trebuie făcut, dar nu e deloc ușor.

2018 a fost anul în care am mers destul de des pe la medici și am făcut mai multe analize. Pe unele dintre probleme le-am rezolvat, pe altele trebuie doar să le țin sub control, dar recunosc că uneori îmi e greu să rămân liniștită.

2018 a fost anul în care ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune și călăuzire în privința celui de a-l doilea copil. Personal m-am frământat mult…având mai clar și părerile medicilor și dorința noastră de a mai avea un copil. Până acum suntem bine…și cu ajutorul Domnului frățiorul lui Tudor se va naște în iunie. (da, se pare este tot un băiețel:)

2018 a fost anul în care m-am bucurat și m-am minunat de evoluția lui Tudor: cum a început să vorbească, cum ne-am înțeles (destul de bine zic eu) mai ales perioadele în care Dragoș nu a fost cu noi, câte lucruri înmagazinează în mintea lui și cât de haios poate să fie. Exceptând crizele specifice vârstei și „nu-urile” interminabile, perioada asta mi se pare cu adevărat plină de surprize frumoase.

2018 a fost încă un an de har…un an în care am înțeles mai clar că Dumnezeu își revarsă dragostea, bunătatea și binecuvântările datorită Numelui Lui, nu a ce merit eu.

Au trecut deja 8 zile din 2019…eu mă mai bucur de câteva zile de vacanță, de joacă cu Tudor și de momente de solitudine în care pot să citesc, să scriu și să mă rog. Mi-aș dori să pot folosi cu înțelepciune fiecare astfel de moment pentru a-mi lua rezerve și pentru zilele ce vor veni o dată cu prima lună de vară…:)

Un 2019 spre care, mai apoi, să putem privi cu bucurie…

La joacă


Săptămâna trecută am fost cu Tudor, cu Irina de la Cartea e o viață și cu băiețelul ei Mihai la Ludotech. Irina mai fusese înaintea noastră și pentru că mi-au plăcut pozele pe care le-am văzut la ea, am zis să merg și eu cu Tudor.

Am fost întâmpinați de o doamnă foarte drăguță și caldă care ne-a prezentat spațiul de joacă și tipul de jucării, iar reacția lui Tudor când am intrat în camera destinată copiilor între 1 și 5 ani a fost grăitoare, păcat că nu o pot descrie în cuvinte. Spațiul era aranjat foarte drăguț, jucăriile puse la locul lor, și pentru că în prima jumătate de oră am fost doar noi patru, am avut posibilitatea sa explorăm în voie.

Pe scurt, Ludotech este un spațiu de joacă unde poți găsi o cameră pentru copii între 1-5 ani, o cameră pentru copii de la 6 ani +, o cameră unde se țin diferite ateliere, un spațiu pentru adulți – în cazul în care copiii pot sta și fără părinți, și un magazin de unde poți cumpăra cărți/jucării și diverse cadouri. Jucăriile sunt foarte interesante, educative (de tip montessori, waldorf) și distractive. În cele aproape două ore petrecute acolo nu am reușit să le testăm pe toate, de aceea trebuie să mai mergem.
Ne-a plăcut foarte mult (și mie și Irinei 🙂 ) labirintul quadrilla în care băieții au pus bile pe care, mai apoi, le urmăreau până jos. E un joc care poate ține ocupați mai multe minute în șir și adulții și copii (adulții pentru a construi labirintul, iar copiii mici pentru a plimba bilele). Partea faină la acest joc este că poți construi labirintul  în mai multe moduri, deci nu te poți plictisi prea repede. La o căutare pe google am aflat că pe amazon jocul costă puțin peste 100$, iar pe site-urile românești l-am văzut la aproximativ 350 lei (redus). Partea neplăcută este că labirintul se poate dărâma foarte ușor la o mișcare greșită a copilului, dar asta poate fi o plăcere pentru părintele pasionat de construit. Tudor a trântit labirintul construit de Irina și s-a pus pe un plâns de zile mari (asta e reacția lui când îi scapă ceva din mână sau când strică ceva, deși noi nu l-am certat pentru astfel de accidente), iar când l-am întrebat dacă i-a plăcut la locul de joacă mi-a zis: „Poc Tudur” (Tudor a trântit jocul) deci se pare că l-a afectat tare acest lucru.

Mă bucur mult că am aflat de acest loc, cu siguranță vom mai merge (pentru joacă liberă și poate și pentru ateliere). Costul pentru un copil este de 20 lei/oră; adult 10 lei/oră, dar dimineața au reducere de 50 % așa că eu și Tudor am plătit doar 20 lei pentru aproape două ore.

Pentru mai multe detalii despre costuri, program și adresă (spațiul se află aproape de Hotelul Horoscop – Unirii) puteți da like paginii de facebook Ludotech.

p.s. Nu este un articol plătit, doar că mi-a plăcut așa de mult locul și m-am gândit că informația poate ajuta vreo mămică. 😉

This slideshow requires JavaScript.

Pauză


Mi-am dat seama de două lucruri: 1) nu mai știu ce să fac cu momentele libere și 2) mă simt vinovată atunci când se întâmplă să nu am nimic de făcut.
Am uitat cum e să mă opresc. Am uitat cum e să mă relaxez. Am uitat cum e să mă bucur de pauze…și am uitat să îmi iau pauze. Și nu mă refer doar la pauze de la activitate și muncă fizică, ci pauze de la frământat gânduri.

În ultima vreme în mintea mea nu a mai fost liniște, s-a auzit mereu acel uruit al morii care macină gânduri, îndoieli, planuri, care caută răspunsuri.

….și nu vă frământați mintea. Luca 12:29

 

Știu că această agitație interioară ține și de felul meu de a fi (nu îmi place să tărăgănez lucrurile, vreau mereu să văd rezultate, mai mereu termin treaba înainte de deadline-ul stabilit) și cred că totul s-a accentuat de când sunt mamă și de când totul trebuie făcut pe fugă pentru că altfel risc să rămân cu treaba neterminată sau chiar neîncepută.

Dar nu e numai despre temperament și despre a fi mamă, ci și despre credință și încredere. A vrea mereu să am totul planificat, a crede că lucrurile nu vor merge bine dacă eu nu fac ACUM și AICI acel CEVA atât de important îmi arată că mă bazez mai mult pe mine decât pe harul și puterea lui Dumnezeu.

Opriți-va și să știți că Eu sunt Dumnezeu. Psalmul 46:10

 

E nevoie să mă opresc și să îmi amintesc că El e Domn, iar căile Lui sunt mult mai netede și mai simple decât planurile și ideile mele. E nevoie să mă opresc și să îmi odihnesc gândurile în Cuvântul Lui;  să transform îngrijorările în rugăciune și să reînvăț cum să ascult răspunsurile. Să mă odihnesc în promisiunile Lui.  Să nu mai încerc eu să aranjez totul…ci doar să fac ce ține de mine și apoi să aștept.

Sursa foto