Cum se scrie o carte?


…din perspectiva soției celui care a scris o carte, că soția (subsemnata) nu a scris nimic mai lung de o teză de licență și una de dizertație. 🙂

A trecut mai bine de o lună de când Dragoș a ținut în mână prima carte scrisă de el. Dar până să ajungă aici a fost cale lungă, grea, presărată cu multe sacrificii din partea amândurora.
Cartea „Felurite daruri, dar același Duh” este de fapt teza lui de doctorat, adaptată pentru a putea fi publicată și pentru a fi citită de ceva mai multe persoane în afara profesorului coordonator și a celui care i-a mai făcut câteva corecturi.

Dragoș și-a terminat de scris teza fix în ziua în care a împlinit 30 de ani, iar de atunci și până acum au mai trecut doi ani și ceva. Aș fi zis că după toți ani în care a scris la ea, după plecări pe la biblioteci în Europa, după vacanțe umbrite de scrierea tezei și seri lungi de studiu, din momentul în care a predat lucrarea totul e ca și rezolvat. Dar nu. După ce s-a văzut cu diploma de doctor în mână (că în ramă nu i-am pus-o) și și-a tras puțin sufletul, a început munca pentru publicare.

Așadar, Dragoș a luat teza de la capăt și a început să o modifice, a dat-o la corectat/editat, a făcut din nou modificări, a căutat editură care să-i accepte cartea (fiind o carte tehnică, nu se îngrămădește nimeni să o publice), a trimis-o la tehnoredactare, s-a ocupat să aibă o copertă și textele care apar pe copertă, a scris pagina de mulțumiri (care nu e deloc ușor de scris :), a căutat tipografie, a plătit (și asta e un stres mare când nu ai banii necesari) și apoi a aștepat cu inima cât un purice să vadă cum va ieși. A, și a vorbit foarte mult la telefon. Parcă era un făcut: cum ajungea acasă de la birou îl suna cineva să mai vorbească legat de carte.

Așa că am simțit că încep să respir (la fel și Dragoș) când am văzut cărțile lui în portbagajul mașinii noastre. Și m-am gândit încă o dată la toți cei care scot cărți pe bandă rulantă și la toți cei pe care i-am mai auzit că se gândesc să facă un doctorat…așa, doar pentru că vor să studieze mai mult pentru ei. Ca una care a văzut ce înseamnă munca (serioasă și bine făcută) din spatele unei teze de doctorat și al publicării ei, nu încurajez pe nimeni să se bage în așa ceva decât dacă are motive bine întemeiate (carieră și/sau o înzestrare specială în ale cercetării/scrierii).

În tot acest proces greu am văzut și multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu. El s-a îngrijit de toate resursele noastre în toată această perioadă (cu plecările la biblioteci, cu taxe și cu tipărirea cărții). Dumnezeu l-a înzestrat pe Dragoș cu putere de muncă intelectuală, cu inteligență și i-a dat harul de a studia și de a fi înconjurat de oameni pasionați de tot ce înseamnă carte, astfel că a putut și poate să crească în continuare cunoștință și în pricepere.
Și pe deasupra,  El ne arată mereu că se îngrijește de celelalte lucruri.

Felicitări, dragul meu! De acum că știu la ce să mă aștept, dar și pentru că cel mai probabil procesul scrierii următoarei cărți nu va mai fi așa de lung și greu, îmi fac curaj și zic:
aștept și următoarea ta carte…ceva mai citibilă și mai accesibilă și pentru noi, oamenii de rând 🙂

Advertisements

Puterea rugăciunii unei soții


Pentru că volumul „Puterea rugăciunii unui părinte” îmi este o sursă bună de inspirație atunci când mă rog pentru Tudor, mi-am zis că vreau să citesc și „Puterea rugăciunii unei soții”, de aceași autoare, Stormie Omartian. Cartea are același tipar: câte un capitol scurt pentru fiecare motiv de rugăciune dar de data asta, pentru unele capitole, am avut senzația că autoarea se cam forțează să umple paginile. Stormie Omartian are multe cărți despre rugăciune care urmează același model: rugăciunea părințiilor, buniciilor, soțiilor etc și ideea e aceași: să te rogi cât mai specific pentru fiecare aspect din viața copilului/soțului/soției/nepotului.

Enumăr aici cele 30 de motive de rugăciune pe care o soție le poate aduce înaintea Domnului pentru soțul ei. Bineînțeles, fiecare dintre noi putem adăuga și altele, în funcție de nevoile pe care le vedem în familiile noastre.

  1. Soția lui, adică pentru tine 🙂
  2. Munca lui
  3. Atitudinea lui față de bani
  4. Viața lui sexuală
  5. Viața lui afectivă
  6. Ispitele lui
  7. Mintea lui
  8. Temerile lui
  9. Scopul lui
  10. Alegerile lui
  11. Sănătatea lui
  12. Protecția lui
  13. Încercările lui
  14. Integritatea lui
  15. Reputația lui
  16. Prioritățile lui
  17. Relațiile lui
  18. Calitatea lui de tată
  19. Trecutul lui
  20. Atitudinea lui
  21. Căsnicia lui
  22. Emoțiile lui
  23. Umblarea lui
  24. Vorbirea lui
  25. Pocăința lui
  26. Eliberarea lui
  27. Ascultarea lui
  28. Imaginea lui despre sine
  29. Credința lui
  30. Viitorul lui

Binecuvântările lui 30


30La interviurile de angajare la care am fost de-a lungul acestor ani m-am lovit și de întrebarea: „unde te vezi peste 10 ani?” sau „cum va arăta viața ta la 30 de ani”? Societatea/prietenii/familia se așteaptă ca până la o anumită vârstă (30 de ani) să ai câteva realizări la activ, să ai un job stabil, un salariu care să-ți permită să și călătorești nu doar să te întreții și eventual să ai deja avansul (în buzunar) pentru „prima casă”. Mulți bărbați nici nu se gândesc să se căsătorească înainte de 30 de ani pentru că nu au cele enumerate mai sus. Dorințele nu sunt rele atâta vreme cât nu facem din ele scopul vieții noastre și cât timp nu ne fură bucuria.

Însă la tine a fost diferit. Când ai început să te gândești la o relație cu mine nici măcar nu aveai carte de muncă; în ziua când mi-ai cerut prietenia ai dat și examenul de admitere pentru doctorat; când ți-a venit ideea să ne căsătorim mai devreme cu câteva luni decât ne gândisem, nu aveam nici bani de nuntă, nici loc unde să stăm. Ai avut curajul să mergi înainte fără a te îngrijora prea mult despre ce va fi și ce vom face. Poate a fost și un gram de inconștiență, dar eu zic că a fost necesară pentru a te scoate din zona de confort. Vâzând hotârarea ta am avut și eu curaj să te urmez și nu regret nimic: nici faptul că am locuit într-o garsonieră mică, cu o baie care arăta ca după bombardament, nici luniile în care am rămas fără loc de muncă; nu a fost ușor, dar am avut bucuria de a crește împreună și de a înainta împreună. Cu siguranță era mult mai confortabil să ne mutăm direct în casa noastră, sau să avem deja mașina după care ne uităm de câteva luni bune, dar am fi fost lipsiți de toate trăirile din acești ani și de rugăciunile ascultate.

De acum numeri 3 decenii și dacă vei fi întrebat/sau vei fi ispitit să te gândești ce ai făcut în acești ani, îți reamintesc eu acum: în curând îți vei susține teza de doctorat; ești implicat în proiectul de revizuire a Bibliei; ai un loc de muncă unde faci ceea ce îți place și ceea ce știi cel mai bine și unde ești încurajat și provocat să te dezvolți; faci parte dintr-o biserică unde poți sluji și unde ești slujit; ai o soție care te iubește și care se consideră cu adevărat binecuvântată că te are; ai un copil care peste puțin timp te va privi ca pe eroul lui.

Ești binecuvântat, Dragoș!

Acum, la 30 de ani, dorințele mele pentru tine sunt să faci bine ceea ce ți s-a încredințat, să modelezi frumos inima de copil a lui Tudor și să nu uiți că toate acestea le-ai putut face și le vei face doar cu ajutorul lui Dumnezeu și că orice dar bun vine de la El.  Să rămâi smerit și credincios.

Și din când în când să mai ieși din zona de confort (așa cum ai făcut-o fix acum 4 ani, când m-ai cerut de soție) că uite ce lucruri frumoase se întâmplă. 🙂

La mulți ani!

(sursa foto)

Puțin despre 2016. Mult despre 2017


În 2016…

….am citit puțin;

… am scris și mai puțin;

…m-am plimbat puțin;

…am dormit foarte puțin;

…am gătit rar (dar am încercat să mai recuperez în decembrie 🙂 )

Dar anul 2016 a fost și despre „mult”

…am iubit mult (dragoste maternă);

…am muncit mult (chiar și atunci când trebuia să dorm);

…am visat mult (cu ochii deschiși, că am zis deja că am dormit puțin).

Pe plan spiritual, relațional și cultural 2016 a fost un an extrem de sărac. Nu am reușit să păstrez legătura cu mulți dintre prietenii mei, am călătorit foarte puțin spre deloc, m-am rugat mult mai puțin decât am avut nevoie, nu am reușit să urmăresc planul de citire al Bibliei pe care mi l-am propus și cu greu am reușit să citesc numărul de cărți pe care mi l-am stabilit la începutul lunii ianuarie. Recitind obiectivele propuse pentru acest an, mi-am dat seama că la unele dintre ele nici nu m-am mai gândit, la altele m-am gândit periodic, dar mereu am găsit scuze ca să nu le îndeplinesc, iar pe unele am reușit să le îndeplinesc.

Pe de altă parte, 2016 a fost despre nașterea lui Tudor, despre cum el a schimbat prioritățile mele și ale familiei noastre, despre bunătatea și binecuvântarea lui Dumnezeu pe care le vedem când privim spre copilul nostru. A fost anul în care am început să învăț ce înseamnă să fii mamă dar și anul în care am văzut că trebuie să învăț să fiu și soție și mamă în același timp.

Un lucru pe care l-am înțeles mai bine la finalul acestui an este că în viața asta avem foarte puține momente liniștite care ne-ar fi favorabile îndeplinirii obiectivelor: să citim mult, să ne rugăm mult, să petrecem timp cu oamenii etc. În ultimele luni mi-am tot zis: „lasă că după ce mai crește Tudor o să fac cutare și cutare lucru”, însă provocările cresc o data cu el iar timpul acela tihnit în care să poți vorbi în liniște la telefon cu o prietenă sau în care poți să citești o carte fără să fii întrerupt nu prea mai există. Așadar cred că un lucru pe care mi-l doresc pentru 2017 este să fac cu bucurie ceea ce am de făcut, iar „datoriile” zilnice să nu mai fie privite ca piedici în calea fericirii de a citi o carte, de a sta de vorbă cu o prietenă, de a petrece timp cu soțul. Îmi doresc să învăț să văd în fiecare activitate (chiar dacă de cele mai multe ori e vorba de rutină) o oportunitate din care pot să învăț ceva, o modalitate de a-L sluji pe Dumnezeu și pe cei de lângă mine; îmi doresc să nu mă las cuprinsă de grabă și stres și să îmi fac un obicei din a mă opri pentru a petrece timp cu familia, și mai ales îmi doresc ca atunci când simt că nu mai pot (în 2016 am simțit asta de foarte multe ori) să mă întorc la Sursă.