Nașterea la spitalul Elias din București


Sâmbătă se împlinesc 2 săptămâni de când am plecat spre spitalul Elias, cu bagajul făcut, cu multe gânduri în minte și cu speranța că „gata o să scap de burtă și o să îi văd mutrișoara lui David”.

Când am stabilit împreună cu medicul meu că voi naște la spitalul Elias, am început să răscolesc internetul în căutare de informații despre angajații de acolo, despre condițiile pe care le oferă spitalul etc. Nu am aflat foarte multe date, dar balanța a înclinat spre bine.

În timpul celor 9 luni de sarcină, eu și Dragoș ne-am rugat ca Domnul să pregătească toate lucrurile, să ne scoată în cale persoane amabile și competente și totul să curgă lin și fără bătăi de cap. Și mulțumim Domnului că ne-a răspuns. Ca pacientă am fost foarte mulțumită de modul în care infirmierele, asistentele și anestezistul au avut grijă de mine. Operația a decurs fără complicații, anestezistul a stat la capul meu și mi-a spus tot ce se întâmplă. Avea și el un nepot născut de curând pe care îl chema Tudor :).

Din momentul în care am fost mutată la terapie intensivă, am beneficiat de atenție maximă: am primit calmante din 2 în 2 ore și nu a fost nevoie să solicit nimic: toată lumea și-a făcut treaba la timp. La un moment dat îmi doream să adorm…dar nu reușeam pentru că tot venea cineva să ne întrebe cum ne simțim.

A doua zi am fost mutată în salon (saloanele pentru cezariană sunt de 2 persoane și arată decent) și mi s-a zis că „am treabă de acum încolo: să mă plimb, să alăptez și să încep să mănânc”. A fost cea mai grea zi, aveam senzația că niciodată nu îl voi putea manipula pe David, dar cu ajutorul Domnului durerile au început să scadă în intensitate iar următoarea zi am fost anunțată că pot pleca acasă.

Din ceea ce am putut observa, nu am nimic de reproșat nici secției de neonatologie. Am fost chemată să îmi arate cum i se face baie lui David, neonatologul mi-a explicat ce e normal la un bebeluș și ce nu și mi-a făcut o listă lungă cu ce să fac în caz de…. . Bebelușii au primit formulă, dar acum nu mi se mai pare o tragedie pentru că oricum David nu avea cum să se sature cu laptele de la mine. M-am bucurat însă că el a știut ce are de făcut și a cooperat din prima iar la o zi după ce am ajuns acasă, David primea deja laptele matern de care avea nevoie.

În concluzie: încadrez nașterea la spitalul Elias la categoria „experiențe pozitive”. Și acum răspunsul la marea întrebare: „Cât ați dat?” Ei bine, nu prea am dat. Și oricum nu am dat atât de mult pe cât se dă. Au beneficiat de „atenția” noastră anestezistul, medicul și câteva asistente (nicidecum nu am reușit să le dau la toate și nici nu mi-am propus asta). Pe lângă „atenții” au mai fost diverse cheltuieli cu ce i-am cumpărat lui David (lista dată de neonatolog), perfuziile pentru mine, ceaiuri și mâncarea de om operat.

Dar, vorba lui tata: „ce bine când totul se termină cu bine”!

Mulțumim Domnului pentru că ne-a ascultat rugăciunile și pentru că acum suntem acasă toți 3.

Advertisements

De ce cezariană?


Printre primele întrebări pe care le primește o viitoare mamă din partea celorlalți este despre modalitatea prin care va naște: natural sau prin cezariană. La mine lucrurile au fost clare cu mult timp înainte de a fi însărcinată. Știam că dacă voi avea un copil îl voi naște prin cezariană pentru că am o miopie serioasă și un prolaps de valvă mitrală cu insuficiență de gradul II-III. Din clasele primare mi s-a interzis să fac efort fizic, așa se explică că eu și sportul suntem două linii paralele.

Medicul cu care voi naște este adeptul nașterii naturale iar teza lui de doctorat se intitulează „Cezariana: moft sau necesitate”. Nici că puteam nimeri mai bine. Am avut ceva emoții pentru că psihicul meu a fost mereu pregătit pentru cezariană și nu prea îmi imaginam cum ar fi dacă va ține morțiș ca eu să nasc natural. Când i-am spus de ce vreau cezariană mi-a spus că miopia nu mai reprezintă un motiv întemeiat pentru a nu naște natural. Cu diagnosticul de prolaps a fost de acord că se impune cezariană. Și se pare că a mai apărut un alt factor pentru operație: bebelușul nu s-a întors ci a rămas în pelviană.

Nu știu ce aș fi ales dacă nu era niciuna dintre aceste probleme de sănătate și dacă bebelușul se poziționa cu capul în jos, dar din ce am citit despre nașterea naturală și despre cezariană sunt convinsă că ce e natural e natural și punct. Le admir pe toate prietenele mele care au putut naște natural. În același timp am destul de multe exemple de femei care au fost nevoite să facă cezariană și care s-au recuperat bine și destul de repede.

Emoțiile și teama există și încerc să nu mă gândesc prea mult la toate detaliile operației. M-am rugat și încă mă rog ca Dumnezeu să pregătească totul, să îi dea înțelepciune medicului și multă blândețe asistentelor, moașei, neonatologului iar mie să-mi dea putere să mă recuperez cât mai repede și să nu apară complicații.

Cât a costat monitorizarea sarcinii?


M-am gândit că publicarea următoarelor informații pot fi utile și altor femei care tocmai au aflat că vor fi mămici. Imediat ce am primit confirmarea sarcinii am început să caut informații de tot soiul așa că îmi e foarte cunoscută această dorință de a ști cât mai mult și de a anticipa cum va decurge următoarea perioadă de timp. Despre sarcină, bebeluș, simptome, starea emoțională a mamei, despre naștere și despre îngrijirea bebelușului se găsesc o mulțime de articole, site-uri și cursuri gratuite la care vă puteți înscrie. Eu mi-am făcut o listă (se poate vedea și pe prima pagină a blogului) cu site-uri despre bebeluși pe care le mai urmăresc și mi-am umplut peretele facebookului cu articole și videouri despre sarcină. Bineînțeles cu timpul am început să le mai triez și să fiu mai critică cu ceea ce citesc pe acest subiect, dar ideea este că informațiile de acest gen sunt foarte ușor de găsit. Experiențele mele din sarcină le-am scris aici.  Ceea ce nu găsești pe toate drumurile (cel puțin eu nu am găsit) au fost informațiile despre banii pe care ar trebui să îi ai din momentul în care afli marea veste. Bineînțeles, situațiile pot fi foarte diferite, dar eu mi-am făcut o listă cu toate plățiile făcute de-a lungul celor 9 luni și am ajuns la două concluzii: 1. Dumnezeu ne-a purtat și ne poartă de grijă și 2. nu e chiar așa ieftin să aduci pe lume un copil.

Iată lista mea:

  1. Test de sarcină – aprox 20 lei
  2. Consult la camera de gardă la spitalul Filantropia – 40 lei (în urma unei dureri puternice în partea dreaptă a abdomenului; o primă variantă era că este o sarcină extrauterină)
  3. Analize Beta HCG x 2 = 100 lei (Clinica Anima) – pentru a stabili dacă sarcina este sau nu extrauterină. Din fericire totul a fost bine.
  4. Prima ecografie (5 săptămâni) – aprox 200 lei la Clinica Romgermed
  5. Primul set de analize – 100 lei
  6. Ecografie la cerere – 200 lei (eram curioasă să văd ce mai face bebe și dacă totul este bine. De atunci nu am mai cerut altă ecografie în afara planului de urmărire a sarcinii pe care mi l-a dat doamna doctor)
  7. Morfologie trimestrul I – 300 lei, clinica Romgermed
  8. Morfologie trimestrul II – 500 lei, clinica Romgermed
  9. Analize toxoplasmă – 95 lei (pentru că nu au ieșit bine la primul set de analize a trebuit să le repet)
  10. Repetare set complet de analize – 25 lei (restul au fost gratuite cu bilet de trimitere)
  11. Ecografie trimestrul III – 410 lei, clinica Romgermed
  12. Repetare analize (o analiză nu a ieșit bine și a trebuit să o repet) – 56 lei
  13. Ecografie 35 săptămâni – 150 lei, clinica Dacia Medical Center
  14. Ecografie 37 săptămâni – 150 lei, clinica Dacia Medical Center

Medicamente recomandate:

  1. Acid folic – 10 lei
  2. Elevit 1 cutie/lună – aprox 50 lei/cutia x 9 luni = 450 lei
  3. Nauzyl (pastile antivomă recomandate de medic) – aprox 50 lei (2 sau 3 cutii)
  4. Fier – 20 lei
  5. Alte medicamente pe care le-am luat la recomandarea medicului în urma unor analize nu tocmai bune, dar la care nu mai știu prețul…oricum în jur de 100 lei.

Un total aproximativ = 3.000 lei (2.926 lei). Pentru unii suma de 3.000 lei înseamnă salariul pe 0 lună, pentru alții reprezintă salariul pe 2 luni…iar pentru alții este salariul pe 3 luni. Noi îi mulțumim lui Dumnezeu că nu am trecut prin situația de a merge la ecografie fără a ști de unde să facem rost de bani și nu o dată ne-am gândit că El ne-a dat resursele de care am avut nevoie și ne-a binecuvântat.

De la începutul sarcinii și până în trimestrul III am mers la clinica Romgermed pentru că acolo se afla medicul meu, iar ecografiile dinaintea nașterii le-am făcut la clinica Dacia Medical Center pentru că acolo se afla medicul cu care voi naște. Nu am dat nicio „atenție” doamnei doctor de la Romgermed, cu excepția unui buchet de flori, o cutie de bomboane și o carte de 8 martie (s-a nimerit să avem chiar atunci programare). Din fericire, asta nu a influențat în niciun fel atitudinea dumneaei față de mine și de soțul meu.

Pentru mulți părinți pe lângă această listă de ecografii și controale medicale, există și lista cu „infrastructura” necesară după ce bebe vine acasă: hăinuțe, pătuț, căruț, produse de igienă, scutece etc. Din fericire noi am avut „o rețea” de prieteni care ne-au dat cam tot ce avem nevoie pentru un nou născut: pătuț, căruț, scoică de mașină, cădiță de baie, saltea de activități, hainuțe etc. (am primit chiar și hăinuțe de gravidă). Tot ce am cumpărat noi a fost o masă de înfășat de la Ikea (cred că a costat 100 lei), produse de îmbăiat și scutece de unică folosință și de astea vom cumpăra o perioadă lungă de timp :). Așa că suntem foarte recunoscători pentru tot ceea ce am primit și la rândul nostru le vom mai departe…din mână în mână până cresc bebelușii, nu? 🙂

În speranța că nu am descurajat pe nimeni, vă doresc să vă bucurați de sarcină și să vă încredeți în Dumnezeu.

35 de săptămâni


Azi s-au împlinit 35 de săptămâni de sarcină. Pe bebeluș l-am văzut ieri la ecografie și mulțumim lui Dumnezeu că până acum s-a dezvoltat bine: are 2800 gr, inima bate normal și el lovește cât poate de tare. M-am bucurat de aceste vești pentru că, după ce săptămâna trecută am ieșit puțin prin târg, m-am întors acasă cu părerile unor femei binevoitoare, cum că aș avea burta cam mică pentru luna 8 de sarcină. Hmm….deja îmi imaginam cum îmi voi vedea copilul în incubator pentru că s-a născut prea mic. Așa că, drage viitoare mămici faceți tot posibilul să nu mai ascultați ce spun oamenii din autobuz sau de la salonul unde vă tundeți. Iar voi, drage „dătătoare cu părerea”, păstrați remarcile pentru voi. Habar nu aveți ce furtună puteți declanșa în mintea tensionată a unei femei însărcinate.

Au trecut repede aceste 35 de săptămâni și o dată cu ele au trecut o mulțime de sentimente, de trăiri, de emoții, de întrebări, de grețuri, amețeli, bucurii și foarte multe gânduri. Cu toate astea nu cred că am fost o gravidă pretențioasă sau dificilă. Cel puțin nu până acum. Am încercat să nu mă plâng prea tare de neplăcerile (normale) ale sarcinii, poftele culinare mai mult nu au fost decât au fost (o singură dată l-am trimis special pe Dragoș la magazin să-mi cumpere icre, în rest am mâncat ceva ce mi-am dorit atunci când am avut), am continuat să lucrez (a fost o mare binecuvântare că din trimestrul 2 am lucrat de acasă), am ținut morțiș să fac curățenie în casă, să mai și gătesc, să ies cu prietenele. Pe scurt, am vrut să am o viață normală fără să mă protejez mai mult decât am crezut că e necesar. Cred însă că de acum înainte lucrurile se vor mai schimba. Simt cum obosesc mai repede, cum emoțiile nu mă mai ascultă, cum anxietatea de necunoscut mă urmărește chiar și când dorm și cum mintea mea încearcă să blocheze pe oricine sau orice ar încerca să mă depărteze de bebeluș…sau dimpotrivă nu își poate imagina cum va fi viața după ce vom avea în grijă un copil complet dependent de mine, de noi.

Azi nu am fost în apele mele. Am fost amețită și somnoroasă și foarte neproductivă. În timp ce stăteam cu laptopul în brațe și lucram, încercam să mă conving că de acum încolo trebuie să o las mai moale cu planificarea, cu dorința de a face totul la timp și de a lăsa ordine și disciplină în munca mea înainte de a merge la spital să nasc. S-ar putea să nu îmi iasă acest „to do” și mai mult ca sigur voi fi dezamăgită de mine.  În același timp mă simt obosită de statul pe loc. Cred că ultima ieșire din București a fost undeva pe la începutul lunii februarie…și de atunci suntem tot pe aici. Acum, și eu și Dragoș avem vacanță, dar suntem ținuți în casă pentru că trebuie să avem grijă de sarcinile noastre (eu de bebeluș, el de doctorat). Abia aștept un mini concediu…dar cred că trebuie să mai aștept un timp.

Deci, dragă familie și dragi prieteni, oficial mai sunt 5 săptămâni până la venirea bebelușului. Practic, cred că mai sunt 3 sau 4 săptămâni. Sper să puteți suporta o femeie însărcinată în luna a 8 a, chiar dacă poate va face mai multe nazuri ca până acum, chiar dacă va fi mai panicată ca de obicei și chiar dacă e deja obosită (pentru că nopțile nu mai sunt așa odihnitoare ca altă dată).