ADINA IDOR – SOȚIE, MAMĂ ȘI PSIHOLOG – MEREU ATENTĂ LA OAMENII DIN JURUL EI (partea a II a)


Am întrebat-o pe Adina și despre familia ei, despre valorile pe care le transmite fetelor ei și despre crizele de furie ale copiilor (în caz că vom avea și noi de-a face cu un Tudor supărat rău, să știu ce am de făcut; sau mai bine zis să știu să previn astfel de momente neplăcute). Veți găsi și câteva idei de jocuri pentru întreaga familie, dar și mijloace prin care ne putem reîncărca bateriile.
Prima parte a interviului – aici.


  • Ce faci pentru le insufla fetelor tale pasiunea pentru frumos/bucuria că sunt fete și că într-o zi vor fi soții, mame?

Ador să fiu mamă de fetițe. Eva are feminitatea în ea și este cochetă. Îi plac mult rochițele și accesoriile. Clara o urmează din spate pe Eva, însă este mult mai practică. Încerc să le modelez dragostea pentru frumos încurajandu-le să fie sensibile, să aibă compasiune pentru cei în nevoie, să empatizeze, să iubescă florile, să se asorteze frumos, să facă diverse decorațiuni, să pregătească o cină romantică pentru tati, să ajute având responsabilități casnice. Noul lor joc preferat este ”de-a balul” și în cadrul acestui joc poartă ținute speciale, citesc cărți despre obiceiurile sângelui albastru, își imaginează activități regale și învață să fie grațioase.
Le învăț să se bucure de lucrurile simple, să aprecieze efortul celorlalți când ele au de beneficiat în urma lor, să fie politicoase, să fie înțelegătoare, să fie curajoase, perseverente și să arate dragoste în jurul lor.
Credința pe care le-o insuflăm este una practică, trăită și explicată pe înțelesul lor. Ne rugăm cu ele și le citim din Biblie. Pun întrebări și povestesc și altor copii ceea ce ele învață. Relația pe care o am cu soțul meu este cel mai bun exemplu de a transfera un model de feminitate.

  • Cum îți crești fetițele astfel încât să aibă o identitate sănătoasă? 

Pentru a avea o identitate sănătoasă răspund prompt oricărei nevoi, curiozități pe care fetițele le au. Vorbim deschis potrivit căutărilor lor. Am avut discuții despre diferențe băieți-fetițe și pornind de la diferențele anatomice am răspuns ca niște oameni de știință întrebărilor.
Referitor la lucruri exclusiviste despre pasiunile diferite ale fetițelor sau băieților nu le-am stabilit sau privit ca exclusiviste ci am încercat să le experimentăm pentru a explora și alt gen de jocuri (mașinuțe, construcții) iar în privința culorilor ne îmbrăcăm cu orice culoare.
Le încurajăm să se bucure de identitatea lor, iar soțul meu are un rol deosebit întrucât le apreciază calitățile fizice, iar ele sunt conștiente că sunt valoroase. Se joacă împreună  tot felul de jocuri, chiar și jocuri ale băieților pentru a vedea ce înseamnă. Interesul se pierde repede și revin la ponei și păpuși.

  • Ce facem cu crizele de furie ale copiilor? Cum le gestionăm?

Crizele de furie sau tantrumurile trebuie abordate în funcție de vârsta copilului și în funcție de felul de-a fi al lui. De obicei, copiii care nu-și pot folosi cuvintele pentru a exprima furia pe care o simt ajung să plângă necontrolat, să țipe și să aibă alte comportamente agresive.
Atunci când copilul are o criză de furie este pertinent să observăm ce se află în spatele acelei crize, ce nevoie ascunde. Unii copii sunt pur și simplu demonstrativi și doresc doar atenție, alți copii sunt neputincioși să își exprime altfel nevoile, iar după o criză obțin ceea ce își doresc. Crizele vor dispărea odată cu vârsta sau pur și simplu se vor amplifica dacă părinții nu știu să le gestioneze.
O criză de furie poate dispărea dacă aplici metoda distragerii atenției, a ignorării comportamentului, metoda împlinirii nevoii (somn, foame, sete) și metoda personalizată, adică ceea ce funcționează pentru copilul tău.
În zilele noastre faptul că părinții sunt prea conectați la tehnologie și mai puțin conectați la copiii lor, aceștia din urma se pot exprima prin crize de furie. Timpul petrecut cu cel mic, conectarea la nevoile lui ajută la o mai bună gestionare a crizelor de furie.
Ca psiholog creștin realizez că acele crize sunt pur și simplu reacții incipiente ale eului pământesc, ale ego-ului, ale împlinirii nevoilor aici și acum.

  • Povestește despre un joc/o activitate pe care o faci cu fetele tale prin care le înveți ceva despre emoții/despre oameni

Jocurile psiho-emoționale sunt des întâlnite în familie. Ne place să jucăm: „Ne salutăm ca niște copii…fericiți” (spunem „Bună” folosind emoția spusă de moderator), furioși, fricoși, dezamăgiți, dezgustați, triști etc, „Cardurile cu emoții”, „Ce s-ar întâmpla dacă…”, jocuri de rol folosind personajele din ”Întors pe dos”.
În jocurile lor când una dintre ele plânge apelez la învățarea empatiei sau pur și simplu mă folosesc de situațiile din viața cotidiană.
Eva merge de 2 ani la „Atelierul de modelat emoții, caractere și valori” pe care îl coordonez și pot spune că se observă progresul emoțional și cum gestionează situațiile.

  • Care sunt sursele tale de refacere a energiei/refacere emoțională după o perioadă încărcată de lucru cu oamenii?

După o perioadă încărcată de lucru cu oamenii simt nevoia de a mă îndepărta, de a mă însingura într-un sens. Îmi place să tac, să dorm, să călătoresc cu familia, să citesc și să schimb mediul. Având și copii mici solicitarea este mare și sunt într-o etapă în care a fi încărcată face parte din stilul de viață. Îmi plac călătoriile pe munte, ieșirile în natură, dar și o terapie de cumpărat haine mă poate scoate din oboseală. Fetițele mă ajută să uit repede din încărcătura profesională și aleg să mă joc cu ele și da, face mult bine!
Sunt și momente de ieșit în oraș doar eu cu soțul meu, când ne bucurăm de relația de cuplu, ies uneori și cu prietenele mele sau merg la operă, teatru sau concerte de muzică.

De obicei energia de muncă scade atunci când este scăzută și energia spirituală.

În ultimii ani am învățat să fiu boemă, să mă bucur de o ceașcă de cafea (un obicei relativ nou pentru mine), să stau într-un hamac și să fac planuri, să iau bicicleta și să colind.
Mă bucur de orice lucru nou descoperit care mă ajută să-mi încarc bateriile.

Sursă foto: facebook (Adina-Luiza Idor)

Advertisements

Adina Idor – soție, mamă și psiholog – Mereu atentă la oamenii din jurul ei


Pe Adina o cunosc de când eram mică; avem multe amintiri împreună, multe scrisori trimise (ea fiind studentă la București, eu acasă în satul natal) și în tot acest timp am văzut cum era mereu atentă la emoțiile oamenilor și la frumusețea din jurul ei. Știe să se bucure de lucruri mici, este mai mereu cochetă și feminină dar nu zice „nu” la aventuri precum un traseu greu pe munte sau dormitul în cort (mai ții minte? 🙂 )

Adina este soția lui Iosif, are două fetițe frumoase (Eva și Clara), slujește în biserica baptistă ”Harul” din cartierul Titan, București și este psiholog la Școala Româno-Finlandeză. Am rugat-o să povestească câteva aspecte despre ceea ce înseamnă să fie psihlog creștin (prima parte) și despre experiența ei ca mamă de fete (urmează în postarea de mâine). Cu siguranță veți afla lucruri utile și interesante. Mulțumesc frumos, Adina!


În primul rând aș dori să-ți mulțumesc pentru această oportunitate de a împărtăși câteva gânduri ale inimii dar și ale rațiunii mele pe blogul tău, dragă Andreea. Trebuie să recunosc că este un act de curaj întrucât în profesia mea fac dezvăluiri așa când și când, însă aici se pare că voi vorbi exclusiv despre mine.

  • De ce crezi că e frumos să fii psiholog?

A fi psiholog nu este ușor, însă este frumos, este împlinitor, este dinamic, este înălțător, înseamnă să știi să vezi frumosul din orice om, să știi să taci, să știi când să vorbești, să știi cum și când să privești, să înțelegi durerea la cote superioare, să poți alina și să celebrezi fiecare mica victorie care apare, să ai o limbă iscusită și o înțelepciune dumnezeiască. A fi psiholog este o artă!

  • Crezi că faptul că ai și perspectiva biblică despre om/natura umană, te ajută să înțelegi mai bine problemele prin care trec oamenii? 

Atunci când îl ai și pe Dumnezeu în viața ta este ca și când lucrezi în cea mai tare echipă. Consilierea fără călăuzirea Duhului Sfânt este ca o barcă care are o gaură… Noi, oamenii suntem limitați și puterea care îl ajută pe om în schimbare poartă numele de Dumnezeu. Având perspectiva biblică asupra omului poți înțelege holistic problemele cu care oamenii se confruntă. Mediul în care eu îmi exercit meseria nu este unul evanghelic și nu pot spune că practic consilierea creștină, ci aceasta este o resursă pentru mine ca psiholog. În urmă cu 2 ani, într-un moment în care simțeam că mă plafonez ca psiholog, am aflat despre un curs de consiliere creștină în București și pot spune că la finalizarea lui am simțit că am depășit acel prag de cramponare în profesia mea. Citisem cărți de consiliere creștină, însă cursul practic, derulat pe 1 an jumătate a fost suficient să-mi împlinesc golul din cariera mea. Repet pentru a sublinia importanța cunoașterii lui Dumnezeu ca psiholog: teologia trebuie să stea la baza carierei unui psiholog.

  • Cum te ajută  în relația cu soțul/copiii, faptul că ești psiholog?

 
Multă lume crede că dacă sunt psiholog eu le știu pe toate și am familia perfecta. Fals! Eu acasă sunt soție și mama, nu psiholog! Da, nu pot nega faptul că unele principii mi le-am stabilit poate chiar inconștient din prisma meseriei, însă prefer să îmi delimitez clar eu-rile sociale. Aș putea spune că ceea ce practic mă ajută foarte mult în rolul de soție și mamă. Lucrând foarte mult în context educațional este  un mare atu pentru mine ca mamă. Profesia de psiholog m-a ajutat să nu-mi fie frică să fiu mamă, ci am avut curaj știind că voi face față fiecărei provocări. În rolul de soție a fost mai greuț întrucât având un partener psiholog poți fi tentat să crezi că ești manipulat, că celălalt este superior, însă am clarificat încă de la început acest lucru cu soțul meu.

Fetițele noastre sunt prea mici ca să conștientizeze meseria mea, însă aplic multe principii comportamentale cu ele. Deși ele nu conștientizează, amândouă știu a exprima ce stare trăiesc, spun când și ce le provoacă furie, tristețe sau frică. Eva se mândrește tare că eu sunt psiholog, însă nu pentru că realizează ce fac, ci pentru că îmi exercit profesia fix în preajma ei și că la mama ei vin colegii ei de grupă. Când era la grupa mică cerea des la baie doar să mai vină să îmi dea câte o îmbrățișare.

  • Cred că sunt situații în care principiile Bibliei se bat cap în cap cu psihologia. Ce faci atunci?

Sunt multe ocazii în care Biblia ajunge în conflict cu psihologia și asta am întâlnit încă de pe băncile facultății. Sunt conștientă de faptul că psihologia este o știință și o tratez ca atare în sensul că nu pun la ”suflet” momentele în care umanismul este pus la rang superior sau când meditația transcedentală vrea să te convingă la ce rezultate ajunge. Le iau doar ce pe niște informații pur științifice și atât. Oamenii fără Dumnezeu au încercat să împlinească golul după El prin diverse forme și psihologia poate fi una.
La începutul interacțiunii mele cu psihologia am suferit, am experimentat furia față de anumite principii sau teorii, am fost exclusă chiar de unii colegi doar pentru că eram creștină, însă acum m-am obișnuit și proclam clar în ceea ce cred. La unul din grupurile de dezvoltare personală din facultate am afirmat că rugăciunea mă ajută să-mi rezolv mânia și profesorul a râs spunându-mi că eu doar reprim emoția. Am înțeles atunci ruptura dintre psihologia și credința mea.

  • Care a fost modelul tau care te-a inspirat în alegerea carierei/în rolul de soție și mamă?

Atunci când mi-am ales profesia nu am avut un model de psiholog, însă am avut în jurul meu modele de oameni pasionați de ceea ce fac. A fost ca o compilație între curajul mamei, perseverența unei prietene de familie, pasiunea dirigintei din liceu și dorința de a-l face mândru pe tatăl meu.
În ceea ce privește rolul de soție și mamă am cules de pretudindeni modele folosind metoda ”așa da, așa nu”. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie de bază sănătoasă unde am învățat cât de frumos înseamnă să iubești, să fii iubit și să fii îndrăgostit chiar și la nunta de argint.
Am citit mult despre ce înseamnă să fii soție, mamă și m-am rugat pentru asta încă din adolescență.

  • Care sunt valoriile și principiile pe care le „promovezi” cel mai mult în munca ta? Dar în familia ta?

Iubirea necondiționată, perseverența și acordarea mai multor șanse, bunătatea, neetichetarea, acceptarea, îngăduința, familia, mulțumirea și frumosul.
Valorile personale creștine sunt regăsite din abundență în profesia mea. Când un om vine în cabinetul meu mă străduiesc să fiu o gazdă bună, un umăr cald și o privire plină de compasiune.
În familie valorile noastre sunt dragostea, acceptarea, încurajarea, iertarea, responsabilitatea, hărnicia, slujirea în biserică, timpul petrecut împreună, unitatea, sinceritatea, parolismul și comunicarea tuturor lucrurilor.

  • Ce calitate crezi că nu ar trebui să-i lipsească unei persoane care dorește să devină psiholog?

Este greu de spus o singură calitate, întrucât ai nevoie de multe calități atunci când alegi să devii psiholog, dar pentru că m-ai rugat să spun una aleg curajul. Este o meserie imprevizibilă, niciun caz nu seamănă cu altul, ai zile când pleci împovărat de greutatea cazului tău, asiști la multă suferință și ai nevoie de curaj să continui și a doua zi. În cabinetul tău pot veni cazuri grave, de ordin juridic sau alte instanțe, iar tu ai nevoie de o cunoaștere holistică a mai multor domenii și de o înțelepciune dumnezeiască.

(va urma)

Sursă foto: aici.