Pentru părinți. 14 principii biblice care îți pot schimba radical familia, Paul David Tripp


Articol apărut și aici în revista Cuvântul Adevărului.

Nu cred în titluri ca cel de mai sus. Nu cred că există rețete pe care, dacă le urmezi cu strictețe, viața ta se va schimba rapid și pentru totdeauna. Cu toate astea, noua carte a lui Paul David Tripp merită să fie cunoscută și citită. Recunosc că am fost sceptică atunci când am cumpărat-o (tocmai din cauza titlului), dar „am riscat” și acum mă bucur că am mai citit o carte bună din acest domeniu. Este o carte cu care am interacționat mult: am subliniat-o, m-am regăsit în rândurile ei, mi-am dat seama unde greșesc și mi-am propus să o am mereu în vedere în următorii ani.

Cartea este împărțită în 14 capitole, iar Paul David Tripp (care este fratele lui Tedd Tripp, autorul cărții „Păstorind o inimă de copil”) are o abordare biblică și nu foarte des întâlnită în „manualele” pentru părinți. În primele pagini ale cărții, autorul ne amintește care este chemarea noastră, ca părinți, și apoi ne arată cum ne putem crește copiii cu autoritate, har, dragoste, iertare și înțelegere față de starea căzută a inimii lor. „Motivul principal pentru care Dumnezeu i-a pus pe părinți în viața copiilor lor este cunoașterea Lui. Cel mai important lucru pe care poate să îl învețe un copil în viață este adevărul cu privire la existența, caracterul și planul lui Dumnezeu”.

Atunci când Dumnezeu ne încredințează slujba de părinte, ne echipează cu tot ceea ce avem nevoie și El Însuși merge cu noi. Poate cea mai mare resursă pe care ne-o oferă este harul Lui. De câte ori nu auzim despre harul Lui? Și cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi nu cred că acest har are legătură și cu viața de părinte, cu nopțile nedormite, cu oboseala, cu neputința, cu mânia sau cu nevoia de a lua o pauză. Îmi amintesc că acum mai bine de un an eram epuizată fizic și psihic pentru că copilul meu se trezea din două în două ore în fiecare noapte, și recunosc că nu m-am gândit că „harul îți este dat chiar și atunci când te simți neputincios și când simți că resursele tale sunt epuizate. Dumnezeu este cu tine când te așezi în pat epuizat, când încerci să pui capăt ciondănelii cu numărul șaptesprezece dintre copiii tăi. Să știi că nu ești lăsat de unul singur și El nu te va lasa până când slujba ta părinte va ajunge la final”. Ce adevăr liniștitor și reconfortant!

Un alt lucru din această carte, care m-a pus pe gânduri, este faptul că de multe ori, noi, părinții, punem legea noastră mai presus de Legea lui Dumnezeu. „Părinți fiind, avem nevoie să fim eliberați de dependența noastră de legea confortului, a plăcerii, a succesului și a controlului. Nu păcatul copiilor noștri stă în calea unei relații sănătoase dintre noi, ci tendința noastră de a reduce slujba de părinte la crearea unei mici împărății a dorințelor, nevoilor și scopurilor noastre, încercând să îi facem pe copiii noștri să îi slujească acestei împărății în locul Împărăției lui Dumnezeu”.

Paul David Tripp vorbește și despre neputința noastră de a ne schimba copiii și despre identitatea noastră. Poate vom reuși să schimbăm, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, un comportament greșit al copiilor noștri, dar nu le putem schimba inima. „Creșterea copiilor nu înseamnă să ne exercităm puterea pentru a obține schimbări în copiii noștri. Creșterea copiilor presupune credincioșie, umilință, voința de a participa la lucrarea de schimbare pe care o face Dumnezeu”.

În capitolul șase, „Un proces”, ni se reamintește că trebuie să privim fiecare întrerupere / fiecare moment în care trebuie să corectăm, să explicăm, ca pe o oportunitate venită din partea lui Dumnezeu, Cel care lucrează în inima și în viața copiilor. Faptul că putem vedea păcatul din viața copiilor noștri este o dovadă de bunătate din partea lui Dumnezeu. El îi iubește pe copiii noștri și de aceea i-a pus în familiile noastre, pentru ca, prin noi, ei să ajungă să-L cunoască pe Hristos și să primească iertarea Lui. Educarea copiilor este un proces în care fiecare discuție, fiecare moment aparent nesemnificativ contează în transformarea lor.

În toate cele 14 capitole ale cărții, Paul David Tripp accentuează ideea că prin tot ceea ce facem, în calitate de părinți, trebuie să urmărim să ajungem la adevărata problemă a copilului: inima lui. Comportmente precum: sfidarea autorității, plânsul isteric, încăpățânarea, mânia etc. își au rădăcinile în inimă, iar copiii trebuie ajutați să-și dea seama că au nevoie de Hristos pentru a fi schimbați.

Un alt motiv pentru care îmi place această carte este faptul că autorul este empatic cu părinții, iar mie, personal, mi-a transmis înțelegere față de neputință și eșecuri, dar și speranța că dacă mă las în puterea lui Dumnezeu, El va face ceea ce eu nu pot să fac.

„Iată principala misiune a unui părinte: să crească copii care își trăiesc viața ca ucenici ai lui Isus. Dacă îți dorești să îți crești copiii ca ucenici ai lui Isus, trebuie să repeți din nou și din nou povestea harului măreț al lui Dumnezeu.”

Cartea a apărut la editura Scriptum în anul 2018.

Advertisements

Autobiografia lui George Müller


Articolul a apărut și aici în revista Cuvântul Adevărului.

Autobiografia lui George Müller este prima carte care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la cărți biografice. Deși este o carte pe care am citit-o acum câțiva ani, impresia puternică pe care mi-a lăsat-o este încă vie în amintirea mea. Dacă ar trebui să folosesc doar două cuvinte pentru a rezuma viața lui George Müller și, implicit, această carte, acestea ar fi: credință și rugăciune. George Müller s-a născut în anul 1805, în Prusia, și deși tatăl lui își dorea ca el să devină preot (nu pentru a-L sluji pe Dumnezeu, ci pentru a avea o viață confortabilă), adolescentul Müller a avut o viață zbuciumată, ajungând chiar și în închisoare. La vârsta de 20 de ani mărturisea: „mă simțeam mai nefericit și mai departe de Dumnezeu ca niciodată”. Lucrurile au început să se schimbe după ce, împreună cu un prieten, a mers la o întâlnire de rugăciune, iar acest obicei a continuat câțiva ani. Viața lui a început să fie transformată, iar momentul predării sale înaintea lui Dumnezeu a fost după ce a ascultat mărturia un misionar care renunțase la tot ceea ce avea pentru a lucra printre evrei. Încă de la începutul lucrării sale (de misionar și pastor), Müller și-a dat seama de importanța rugăciunii în viața de credință. „Dacă m-aș fi rugat cu mai multă seriozitate, aș fi făcut progrese mult mai rapide în credința mea.”

În anul 1830 George Müller se căsătorește, iar acest prim an al căsniciei lui este plin de răspunsuri la rugăciune în ceea ce privește sănătatea și nevoile materiale ale familiei sale. La aproximativ doi ani după căsătorie, George Müller începe să simtă că Dumnezeu îl vrea în altă parte și că este momentul să meargă mai departe, acolo unde oamenii au mai multă nevoie de Evanghelie, așa că se mută în Bristol, Anglia, unde înființează „Instituția pentru Cunoașterea Scripturii Acasă și în Străinătate”. Printre scopurile Instituţiei se numărau: ajutorarea şcolilor de zi, a Şcolii Duminicale şi a şcolilor pentru adulţi care dădeau învăţătură după principii biblice; înfiinţarea de noi şcoli de zi, astfel încât copiii săraci să aibă posibilitatea de a primi o educație; distribuirea de Biblii; sprijinirea misionarilor etc. Jurnalul lui George Müller abundă de exemple privind modul în care Dumnezeu i-a purtat de grijă în această lucrare, deși nu a fost lipsit de încercări: de multe ori rămânea fără bani, băiețelul lui s-a îmbolnăvit și a murit, el însuși a fost bolnav, dar Dumnezeu a sprijinit și a întărit credința familiei Müller.

În anul 1835, George Müller începe să se roage pentru deschiderea unui orfelinat, și după multe frământări a început și această lucrare pe care Dumnezeu a binecuvântat-o. Iată ce notează el în jurnalul său, pe 28 nov. 1835: „Săptămâna aceasta m-am rugat în fiecare zi cu privire la orfelinat, implorându-L pe Dumnezeu să înlăture orice gând legat de aceasta, dacă nu e de la El. După ce am cercetat în mod repetat motivele inimii mele, sunt convins că este de la Domnul”. Din  momentul în care a început această lucrare de ajutorare a orfanilor, Dumnezeu a intervenit prin multe minuni care au întărit credința lui George Müller și a tuturor celor implicați în acest proiect. Pentru că numărul orfanilor ce aveau nevoie de adăpost era în creștere, George Müller a continuat să deschidă și alte orfelinate. Iată ce mai putem citi în jurnalul lui: „14 aprilie. Un frate sărac cu o familie mare a pus deoparte banii primiți de la șeful lui pentru bere. Acest frate, care a fost convertit cu aproape cinci ani în urmă, obișnuia să fie un bețiv notoriu. Când banii au ajuns la 1 liră, i-a donat orfanilor”.  Așa cum am mai spus, viața lui George Müller nu a fost lipsită de încercări, iar îndoiala și-a făcut loc și în inima lui. A avut multe momente în care i se părea că Dumnezeu întârzie în a-i oferi ajutorul pentru orfelinat și s-a întrebat dacă mai are rost să se încreadă în El; însă tot Dumnezeu îi dădea putere să alunge aceste de gânduri din mintea lui, și imediat credința îi era întărită. George Müller a avut binecuvântarea să vadă nu doar răspunsuri cu privire la bani sau cele necesare pentru administrarea unui orfelinat, ci felul în care cei pe care i-a îngrijit au devenit credincioși devotați: „mai mulți orfani care au părăsit instituția s-au convertit înainte de plecare. Mai mulți tineri care au fost în grija noastră cu câțiva ani în urmă, astăzi sunt creștini puternici. Creșterea spirituală a copiilor ne dă bucurie și mângâiere. În mijlocul dificultăților și al descurajărilor, avem motive să Îl lăudăm pe Domnul pentru bunătatea Sa și să mergem înainte în puterea Domnului.”

 Viața lui George Müller este plină de experiențe frumoase alături de Dumnezeu și este o încurajare pentru noi toți, de a trăi cu adevărat pentru slava lui Dumnezeu, de a ne ruga și de a depinde în totalitate de ajutorul Lui. Dincolo de experiențele personale ale lui Müller, în această carte puteți găsi și câteva sfaturi practice despre cum să petreceți mai mult timp în rugăciune și în studiul Scripturii și despre trăirea prin credință.

„Cea mai mare speranță a lui George Müller era ca mărturia sa despre credincioșia lui Dumnezeu față de el să îi încurajeze pe credincioși să dezvolte o credință ca a lui ‒ credința care lucrează prin dragoste și purifică inima; credința care mută munți de obstacole din calea noastră; credința care apucă tăria lui Dumnezeu și este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite și o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”

Cartea a apărut la editura Perla Suferinței (Suceava) în anul 2016 (ediția a doua).

Simplifică. Zece practici pentru detoxifierea sufletului, Bill Hybles


Articol apărut aici, în revista Cuvântul Adevărului

Cei mai mulți dintre noi avem o agendă aglomerată, suntem mereu pe fugă și ne plângem de lipsa de timp, iar toate acestea ne afectează viața pe toate planurile: relația cu Dumnezeu, relațiile cu cei apropiați, sănătatea fizică, slujirea în biserică etc. Cartea despre care vreau să vă povestesc în acest număr al revistei ne aduce în atenție câteva domenii la care ar trebui să lucrăm, pentru a avea o viață simplificată. Bill Hybels, autorul cărții „Simplifică” spune: „Viața simplificată nu înseamnă doar să facem mai puține lucruri. Înseamnă și să fim cine ne-a chemat Dumnezeu să fim”.

Cartea este împărțită în zece capitole, iar la finalul fiecărui capitol ne sunt oferite câteva sfaturi despre cum putem pune în aplicare ceea ce tocmai am citit. În primele două capitole este vorba despre organizarea agendei personale, despre priorități și refacerea resurselor de energie. Atunci când suntem epuizați, când nu mai avem nimic de dat celor de lângă noi, este obligatoriu să ne oprim, să ne retragem, să ne rugăm, să ne pocăim de toate reacțiile negative și să găsim soluții pentru a ne reface rezervele de energie. Bill Hybels afirmă că este responsabilitatea noastră să protejăm timpul de părtășie cu Dumnezeu și timpul pe care îl petrecem cu familia, iar o agendă pe care să o respectăm ne-ar fi de mare folos. În felul acesta ne asigurăm că avem stabilite prioritățiile în mod corect și că nu mai ajungem în situația de a fi epuizați.

Capitolele trei și patru se referă la partea financiară și la munca pe care fiecare dintre noi o are de făcut. Banii (mai mulți sau mai puțini) pot complica viața noastră, de aceea „este responsabilitatea noastră să facem ajustările necesare ca să putem trăi în limitele a ceea ce ne dă Dumnezeu”. Deși de multe ori privim la munca noastră doar ca la o sursă de venit, este important să facem și ceea ce ne place, într-o atmosferă plăcută, pentru că „împlinirea la locul de muncă are puterea să-ți simplifice viața în mai multe privințe”. Din păcate, sunt foarte puțini oameni care fac ceea ce le place și primesc un salariu care să le asigure tot ceea ce au nevoie; la fel, nu toți avem binecuvântarea de a avea un șef bun sau colegi de treabă, însă putem compensa aceste lipsuri prin a ne găsi timp pentru activități care ne aduc împlinire și care ne pun în valoare talentele noastre.

În capitolele patru și cinci, autorul trece dincolo de aspectele exterioare și ne îndreaptă atenția spre relația cu noi înșine și spre relațiile cu ceilalți. Iertarea celor care ne greșesc și lupta împotriva fricilor distructive, care ne țin captivi, pot simplifica viața noastră de zi cu zi.
Capitolul șase vorbește despre îngrijorare și despre cum aceasta ne poate complica viața, mai ales când este vorba despre îngrijorări iraționale.

În capitolul șapte, Bill Hybels ne încurajează să analizăm relațiile de prietenie pe care le avem, să ne îndepărtăm de oamenii care au o inflență negativă asupra noastră și să prețuim prietenii adevărați. „Dacă prețuim fiecare prietenie adevărată ca pe o etapă din viața noastră, devenim mai recunoscători pentru fiecare zi, săptămână și lună când ne putem bucura de oamenii aceia.” Capitolul opt ne aduce în atenție importanța concentrării asupra chemării pe care Dumnezeu ne-a făcut-o și cât de bine este să clarificăm de la început direcția în care trebuie să ne îndreptăm eforturile.

Penultimul capitol pornește de la cuvintele înțeleptului Solomon: „orice lucru își are vremea lui” și continuă cu ideea că fiecare etapă a vieții (ușoară sau grea, frumoasă sau neplăcută) se află sub mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu. „Identificarea anotimpului în care te găsești te ajută să-ți simplifici viața, prin faptul că îți oferă o țintă concretă asupra căreia să-ți concentrezi creșterea, energia și înaintarea. După ce ai identificat și ai înțeles anotimpul în care te găsești, cufundă-te în el.”

În ultimul capitol al cărții, autorul ne încurajează să privim încă o dată la viața noastră (familie, muncă, sănătate, relații, slujire etc.) și să „dăm claritate, scop și putere acelor lucruri care sunt cele mai importante în lumea aceasta. Investește-ți singura viață pe acest pământ cu toată claritatea și concentrarea de care ești capabil. Aceasta înseamnă viață simplificată. Aceasta este viața care te împlinește”.

Cartea a apărut în anul 2015 la editura Scriptum, Oradea.

Limite pentru copii, Henry Cloud și John Townsend


Articolul a apărut și aici, în revista Cuvântul Adevărului.

Văzând titlul, poate veți spune: „este o carte pentru părinți, nu sunt părinte, deci nu este de interes pentru mine acum”. Este adevărat, cartea pe care doresc să v-o prezint este în primul rând pentru părinți, însă ea este la fel de utilă și pentru bunici, pentru educatori/profesori sau pentru învățătorii de școala duminicală. Este o carte pe care am citit-o cu creionul în mână și care m-a ajutat să înțeleg mai bine cum ar trebui să acționez în relația cu copilul meu atunci când vine vorba despre limite și responsabilitate. Cartea este scrisă de dr. Henry Cloud și dr. John Townsend (doctori în psihologie), este împărțită în trei secțiuni (Partea I: „De ce au nevoie copiii de limite”; partea a II a: „Principii ale limitelor pe care trebuie să le știe copiii” și partea a III a: „Implementarea limitelor pentru copii”) și se citește foarte ușor.

Copiii au nevoie de limite, chiar dacă sunt „specialiști” în a protesta împotriva lor, iar rolul unui părinte este de a fi atent la viitor, nu doar la prezent și de a-și crește copiii în așa fel încât aceștia să devină adulți responsabili. Fiecare acțiune a părintelui trebuie să urmărească formarea caracterului copilului său, pentru că obișnuințele pe care și le formează un copil la începutul vieții sunt principiile după care va trăi când va crește.

Cei doi autori accentuează faptul că părintele trebuie să rămână ferm în limitele pe care le pune copiilor, dar să nu facă abuz de ele, ci să le ofere copiilor libertate potrivit cu nivelul de maturitate la care ei au ajuns. „Slujba copilului este să pună la încercare statornicia ta, pentru ca astfel să poată învăța care este realitatea. Misiunea ta este să treci testul acesta, care presupune: mânie, bosumflări, scene și multe altele”.

 Un alt aspect subliniat de autori este felul în care reacționează părinții atunci când copilul nu se conformează limitelor sau cerințelor. În momentele în care nu vrea să asculte și să respecte cerințele părintelui, copilul trebuie să aibă de-a face cu consecințele greșelilor, nu cu mânia părintelui. „Copiii pot face față consecințelor logice cunoscute ale greșelilor proprii, cum ar fi întreruperea jocului, pierderea privilegiului de a petrece timp cu prietenii, mult mai ușor decât pot face față anumitor consecințe relaționale, cum ar fi: mânia, rușinea, vina, condamnarea sau abandonul.”

În partea a doua a cărții, cei doi autori vorbesc despre lucrurile pe care ar trebui să le afle un copil de la părinții lui, pentru a-și forma un caracter plăcut înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu. Încă de mic, un copil trebuie să învețe că va culege ceea ce seamănă, că este responsabil de felul în care se comportă și că părinții nu trebuie să-i rezolve toate problemele sau să îl scoată din bucluc dacă problema a apărut din nepăsarea lui însuși; totodată, el trebuie să învețe că nu poate face totul, dar și că nu este nici neajutorat, că nu este el singurul care contează, că nu i se cuvine totul și că soluția la problemele lui trebuie să înceapă cu el însuși, nu cu altcineva. „Scopul nu este de a-i controla pe copii, pentru a-i face să se poarte așa cum vrei tu. Scopul este să le oferi șansa de-a alege să facă ceea ce vor ei să facă, dar în același timp să faci atât de dureroasă alegerea greșită, încât să nu dorească s-o mai facă vreodată.”

În ultima parte a cărții sunt prezentate câteva idei despre cum poate un părinte să implementeze limite în relația cu copilul lui. „În orice situație care se ivește, vei răspunde copilului tău cu empatie, fermitate, libertate și consecințe”. Și, bineînțeles, trebuie să oferi har (care include sprijin, resurse, dragoste, compasiune, iertare). Pentru ca un copil să înțeleagă limitele și să și le asume, este nevoie ca părintele să aibă el însuși limite și să fie într-o continuă maturizare și transformare în bine. „Este greu ca un copil să crească atunci când nu se află în tovărășia unor părinți care cresc.” Un alt lucru important este momentul în care părintele îi prezintă copilului schimbările care vor avea loc: într-un moment de pace, atunci când relația dintre ei este bună, când mânia a dispărut. Copilul trebuie să știe în mod clar ce se așteaptă de la el și care sunt consecințele pe care le va suporta dacă nu se conformează. De asemenea, este important ca un copil să știe că ceea ce face părintele face din dragoste și pentru a-l ajuta să își rezolve problema care-i păgubește atât pe el, cât și pe ceilalți din viața lui.

„Nu uita că misiunea de părinte este una temporară. Vei avea mereu această moștenire, însă nu veia avea mereu această responsabilitate. Scopul tău trebuie să fie afecțiunea reciprocă dintre doi adulți, nu o poziție dominantă permanentă”.
Drumul pe care merge un părinte căruia îi pasă de copilul lui și care urmărește construirea unui caracter frumos nu este ușor, dimpotrivă ‒ de cele mai multe ori este plin de obstacole; însă „amintește-ți că tu contribui la dezvoltarea chipului lui Dumnezeu care se află deja în copilul tău și care așteaptă să fie consolidat”.

Cartea a apărut la Oradea, Editura Elpis, 2015.