Prima vacanță în patru


Circulă pe grupurile de mămici de pe facebook o afirmație care sună cam așa: „este perioada aceea din an în care ne împachetăm toată casa și ne mutăm în alt loc pentru a avea grijă de copii. Unii oameni numesc această perioadă: CONCEDIU”. :)) În mare parte e adevărat. Și noi am avut grijă de copii ca și acasă, dar am reușit să vizităm câteva locuri frumoase și să ne bucurăm de aceste zile petrecute împreună. În această vacanță am simțit că Tudor a crescut și am văzut câteva diferențe față de concediul din vara trecută. A fost mult mai dezinvolt, mai entuziasmat de ceea ce îi propuneam, mai rezistent la oboseală (cred că cel mai mult a mers pe jos cam 6 km și jumătate – cu pauze, bineînțeles, – fără să se plângă) și mult mai vorbăreț. Vara trecută abia începuse să spună mai multe cuvinte…iar vara asta nu i-a mai tăcut gurița. Iunia și-a urmat programul de acasă: mâncat, plâns și somn (mai ales în marsupiu). Pentru nici două luni împlinite, noi suntem de părere că s-a comportat bine (bineînțeles că am făcut mai multe opriri pe drum decât am fi făcut dacă îl aveam doar pe Tudor cu noi).

Spre deosebire de alți părinți, mi-am dat seama că noi nu ne alegem vacanțele în funcție de copii. Clar nu m-aș duce cu ei în pustietate (pentru că asta ar însemna să ne ocupăm doar noi de distracția lor), dar nici nu am căutat locuri în care doar ei să se simtă bine (locuri de joacă, mâncare specială etc). Pentru noi e bine așa: ne bucurăm împreună de experiențe noi, Tudor învață că vacanța este și pentru părinți, nu doar pentru el, și are ocazia să facă/să vadă și altceva decât face/vede acasă sau în parcurile din jurul casei. Bineînțeles că multe dintre activitățile pe care le-am făcut au fost în special pentru el: mersul cu telecabina, vizitarea muzeului de trenulețe, plimbat cu trenulețul prin Brașov etc.

Chiar dacă e obositor să fim mereu atenți la el și să ascultăm toată vorbăria, e și foarte împlinitor să vedem cum e atent la informațiile pe care i le dăm, că învață lucruri noi, că reține tot ce îi spunem și că urmărește tot ce facem. După această vacanță Tudor știe de ce Biserica Neagră este neagră, știe că nu ai voie să depășești pe linie continuă, știe că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea și a oprit ploaia atunci când ne-am rugat, știe că tati are bani de motorină pentru că el s-a rugat lui Domnul Isus să avem bani :), știe că clopotul de la biserică bate și pentru a le spune oamenilor cât e ceasul și că la biserica unde mergem noi nu bate clopotul, pentru că este o biserică penticostală. A fost foarte amuzant să-l văd cum stătea la restaurant și „citea” meniurile; ba chiar a și vorbit cu chelnerul și i-a spus că vrea cartofi prăjiți cu ketchup 🙂

Cu siguranță, nu e cel mai odihnitor atunci când mergi cu copiii în vacanță (nu poți dormi când ești obosit, ci doar atunci când dorm ei, nu poți citi când vrei și cât vrei, nu poți vizita chiar tot ce ți-ar plăcea), dar e un sentiment frumos să știi că ai mai adunat câteva amintiri plăcute și câteva experiențe de care copilul va vorbi multă vreme de acum înainte și că ai contribuit și în acest fel la dezvoltarea și educarea lui.

Și dacă tot am vorbit despre vacanță, să spun și ce am vizitat, nu? 🙂 Am fost cazați în Predeal și am vizitat cetatea Făgărașului, cetatea din Prejmer (ambele foarte frumoase; la Prejmer i-a plăcut și lui Tudor, pentru că erau multe scări de urcat), am urcat pe Tâmpa cu telecabina (o altă experiență interesantă pentru Tudor) și, bineînțeles, am luat la pas centrul Brașovului + grădina zoologică.

Așadar, mai mergem împreună în vacanță. Sper ca Tudor să fie un bun exemplu pentru Iunia și în anii următori să o vedem și pe ea bucuroasă de noi experiențe. Bine, recunosc: mai sper și la o vacanță în doi 🙂

This slideshow requires JavaScript.

 

Advertisements

Două weekenduri în Italia


Ultimele două weekenduri ne-au scos puțin (mai mult) din rutina casei. Având câteva beneficii (bilete ieftine de avion, invitații primite și câteva zile mai lejere la birou) am hotărât să mergem toți trei în Italia: prima dată în zona de nord și a doua oară la Roma. După aproape 3 ani de când nu am mai ieșit din țară, m-am bucurat de aceste oportunități, așa că prima plecare (în zona Treviso) a fost așteptată cu entuziasm. Nu era ceva nou pentru niciunul dintre noi, am mai fost acolo când Tudor avea 10 luni, dar o schimbare de piesaj e mereu bine-venită. Entuziasmul a mai scăzut puțin când am văzut de câte întărzieri avem parte: și la plecare și la venire. Cred că în total s-au adunat vreo 5 ore de așteptat prin aeroporturi, dar partea bună a fost că Tudor a cooperat, nu s-a plâns, nu s-a plictist, în avion a dormit și s-a jucat în liniște…deci nici noi nu ne puteam plânge. Dacă un toddler de 2 ani și 8 luni rezistă așa bine, noi ce scuze mai avem?

Timpul petrecut în acest prim weekend a fost plăcut, am avut parte de vreme frumoasă, de companie bună, iar Tudor ne-a uimit prin deschiderea lui față de tot ce a fost nou, a fost foarte comunicativ, prietenos, înțelegător și foarte răbdător.

This slideshow requires JavaScript.

Pentru a doua ieșire, la Roma, am prins și mai mult curaj și am avut așteptări mai mari: vreme bună, un Tudor vesel și deja obișnuit cu aeroporturile și locuri noi de vizitat. Nu a fost deloc așa. Începând de miercuri seară am văzut că Tudor începe să tușească și să facă puțină febră. Joi am mers cu el la pediatru să mă asigur că nu e nimic grav și că pot pleca liniștită. La consult totul părea în regulă (normal, era totul în formă incipientă), dar am primit câteva siropuri în cazul în care am nevoie. Și am avut nevoie din plin. Tudor a continuat să facă febră și să tușească, iar duminică seară i-a fost destul de rău. A refuzat să mănânce, a fost irascibil, morocănos și cu greu reușeam să îl înțeleg. Fiind cazați la una dintre cumnatele mele, m-a ajutat ea să-l pun puțin pe picioare: mi-a cumpărat medicamente, i-am făcut aerosoli și luni a fost ceva mai bine. Cu toate astea am reușit să vizităm Pompeii și să mergem puțin prin centrul Romei (pe care am văzut-o mai în detaliu cu alte ocazii). Și bineînțeles vizitele în familie. Pe lângă toate neplăcerile cu boala lui Tudor, în Roma a plouat de vineri până duminică. E drept că la Pompeii a fost vreme foarte bună de plimbat…dar când auzeam ploaia în geam și pe Tudor mereu nemulțumit, toată bucuria călătoriei s-a diminuat simțitor.

După aceste două weekenduri pot trage câteva concluzii:
– există zboruri liniștite cu avionul, chiar dacă ai copil mic;
– două ieșiri consecutive cu un copil mic sunt obositoare atât pentru copil cât și pentru părinți;
-programarea vacanțelor, când ai copii, stă mereu cu un semn de întrebare atârnat deasupra: dacă se îmbolnăvește? dacă nu mai putem merge? dacă mergem cu el bolnav și acolo va fi mai rău decât acasă?;
-copiii nu trebuie să fie considerați o piedică în organizarea și planificarea vacanțelor. E mai greu  și mai obositor cu ei și pot apărea multe neprevăzute, dar mie mi-ar fi mai greu fără Tudor, cel puțin acum când e mic. De multe ori așteptăm să crească ca să putem fugi și noi de acasă (și sunt cu toată inima pentru escapadele părinților fără copii) dar s-ar putea ca mai târziu să ne pară rău că nu am profitat mai mult de timpul pe care îl putem petrece împreună acasă sau în vacanțe.
Deci, curaj. Eu voi mai aștepta, totuși, puțin până la următoarea ieșire în trei…;)

This slideshow requires JavaScript.

Turiști în București – sau despre dorințele lui Tudor


This slideshow requires JavaScript.

Hai că începe să-mi placă din ce în ce mai mult de Tudor.

Să vă povestesc.

Duminică, în timp ce mergeam spre biserică și așteptam la semafor, trece prin fața noastră autobuzul roșu, pe care scrie mare: „Bucharest city tour”. Nu știu de ce, dar în secunda doi m-am uitat la Tudor și am văzut cum se luminează la față și urmărește autobuzul până dispare din raza lui vizuală. Era clar: vrea și el cu autobuzul. Îi explicăm că acum mergem la biserică și nu putem merge cu autobuzul, dar vom merge într-o altă zi.

La biserică, după ce se joacă o vreme cu mașinuțele, își amintește de autobuz și îmi spune că vrea să plecăm. Îi spun că nu se poate, iar el își împreunează mâinile și mișcă din buze semn că trebuie să ne rugăm și să plecăm cu autobuzul roșu. Pentru că este refuzat încă o dată se pune pe plâns, așa că Dragoș merge cu el afară.

Luni, pe la ora 5, am plecat spre Piața Presei Libere de unde am luat autobuzul roșu și i-am îndeplinit copilului dorința. Puteam foarte bine să facem uitat episodul (deși cred că la un moment dat Tudor și-ar fi amintit), dar ne dorim să respectăm promisiunile față de Tudor, să nu fie doar vorbe cu care să-l liniștim și apoi să uităm de ele.

Și acum câteva informații utile despre acest autobuz/traseu.

  • biletul costă 25 lei/persoană și este valabil 24 de ore. Poți coborî să vizitezi un muzeu/parc și apoi să aștepți un alt autobuz și să-ți continui călătoria. E ideal când ai prieteni/rude din alt oraș/țară care vor să viziteze Bucureștiul;
  • copii până la 7 ani nu plătesc, iar pentru cei între 7-14 ani biletul costă 10 lei;
  • călătoria durează în medie 50 minute (depinde și de trafic);
  • capătul de linie este la Piața Presei libere, iar stațiile unde oprește autobuzul sunt marcate cu un panou mic, roșu, pe care scrie „Bucharest city tour”;
  • pentru că ziua era destul de cald am preferat să mergem pe la ora 6, dar pe o parte din traseu am prins trafic. Cred că cel mai fain e să începi turul pe la 7-7.30 seara, sau în timpul zilei (primăvara sau toamna);
  • am primit hartă și căști doar după ce le-am cerut (mi s-ar fi părut normal să ni le dea de la început);
  • căștile nu erau disponibile în limba română așa că am luat în engleză, iar spre finalul traseului nu au mai funcționat deloc. (iar răspunsul primit a fost: „era de așteptat ca la ora asta să nu mai meargă”. Nu știu ce legătura avea ora cu faptul că nu mai funcționau căștile);
  • poți călători alături de oameni foarte gălăgioși, care vorbesc tare și cu mult entuziasm despre ce văd (cum ni s-a întâmplat nouă);
  • din păcate erau multe ambalaje aruncate prin autobuz;
  • de la etaj poți vedea clădiri și zone ale orașului dintr-o altă perspectivă.

În mare nouă ne-a plăcut experiența și probabil că o vom repeta dacă vom avea vreun prieten/membru al familiei extinse care vrea să vadă Bucureștiul.

Spuneam la început că îmi place din ce în ce mai mult de Tudor. Asta pentru că se pare că reușește (mai bine ca mine 🙂 ) să îl scoată pe Dragoș din zona de confort și că ne dă idei despre cum să petrecem timpul împreună.
Și uite așa, în această vară ne-am tot plimbat cu două trenuri (Sighișoara și Comana) și un autobuz. Toate roșii și toate pentru că Tudor le-a cerut și a vrut și el (Tudur lolo brum brum; Tudur tenu lolo – Tudor mașina roșie/Tudor trenul roșu).

P.S. Sperăm totuși să nu mai vadă nicio mașină roșie în următoarea perioadă. 😉

Călătorie prin centrul țării (partea a doua)


Continuare de aici.

În a patra zi ne-am blocat puțin: nu știam exact ce să vizităm. Inițial ne gândisem să mergem la Praid, dar am renunțat pentru că ni s-a părut prea lung drumul până acolo, așa că ne-am îndreptat spre Biertan unde se află o cetate și o biserică. În drum spre Biertan am văzut un indicator spre castelul Bethlen și după ce am citit câteva informații despre el, l-am vizitat. Și bine am făcut: este un castel construit  în jurul anilor 1300 și a aparține familiei Bethlen (a fost retrocedat în anul 2007). Este foarte puțin cunoscut (nici noi nu am fi știut de el dacă nu am fi văzut indicatorul), dar ni s-a părut foarte frumos. În interior nu se află nimic (doar câteva fotografii, un arbore genealogic și câteva informații) pentru că și aceasta a fost naționalizat, apoi a devenit sediul CAP-ului și toate bunurile au fost furate sau distruse. Vestea bună este că urmează să fie restaurat. Oricium, dacă sunteți în zonă, merită să-l vizitați, mai ales că drumul până acolo este o adevărată încântare.

Vineri, a cincea zi, am plecat spre Sibiu și pentru că în sfârșit făcuserăm rost de o hartă cu punctele turistice din zonă, ne-am putut opri și la alte cetăți/biserici din drumul nostru. Tudor deja nu mai avea răbdare să vadă biserici. Partea amuzantă era că, după ce reușeam să-l convingem să intre, ba îmi spunea de chitară, ba îmi cerea mașinuțele să se joace cu ele, așa cum face duminica la noi la biserică :). Prima oprire a fost la Mediaș și cred că biserica de aici mi-a plăcut cel mai mult. Am mai văzut cetatea din Axente Sever și pe cea din Slimnic (aici ne-am temut puțin pentru că era într-o stare de degradare avansată). După ce ne-am dus bagajele la pensiunea din Sibiu, ne-am urcat din nou în mașină și am plecat spre Cisnădioara. Drumul până acolo ne-a plăcut foarte mult, la fel și cetatea de acolo, iar la final am fost și prin Cisnădie.

Sâmbătă ne-am plimbat prin Muzeul Satului din Sibiu și bineînțeles prin centrul orașului. În perioada în care am fost noi acolo, în Piața Mare, a avut loc festivalul internațional al tradițiilor populare, iar în Piața Mică era un alt festival de muzică stradală (asta i-a plăcut și lui Tudor).

Duminică, după ce am fost la biserică (de data asta la o biserică penticostală, unde Tudor s-a putut juca cu mașinuțele și a ascultat chitara) ne-am întors spre casă pe Transfăgărășan. Am pornit super încântați și curioși și am fost răsplătiți din plin cu un peisaj de nedescris și cu o vreme superbă…dar și cu o aglomerație pe care nu am anticipat-o…deși nu era greu deloc: era duminică și era luna august. Pentru cei mai mulți destinația era Bâlea Lac și din cauza asta am parcurs vreo 4-5 km în 3 ore. Ne-am temut că Tudor se va plictisi, dar s-a descurcat foarte bine. L-am luat în brațe, am coborât și am mers cu el pe jos, pe lângă mașină și pe când waze-ul ne recomanda să ne întoarcem spre Sibiu (asta după ce stătusem vreo 2 ore blocați) am ajuns la Bâlea Lac și am scăpat de aglomerație. Am ajuns acasă pe la 11.30 noaptea, obosiți și oarecum plictisiți de atâta stat în mașină, dar mulțumiți și cu multe amintiri frumoase din aventura noastră de o săptămână.

This slideshow requires JavaScript.