Turiști în București – sau despre dorințele lui Tudor


This slideshow requires JavaScript.

Hai că începe să-mi placă din ce în ce mai mult de Tudor.

Să vă povestesc.

Duminică, în timp ce mergeam spre biserică și așteptam la semafor, trece prin fața noastră autobuzul roșu, pe care scrie mare: „Bucharest city tour”. Nu știu de ce, dar în secunda doi m-am uitat la Tudor și am văzut cum se luminează la față și urmărește autobuzul până dispare din raza lui vizuală. Era clar: vrea și el cu autobuzul. Îi explicăm că acum mergem la biserică și nu putem merge cu autobuzul, dar vom merge într-o altă zi.

La biserică, după ce se joacă o vreme cu mașinuțele, își amintește de autobuz și îmi spune că vrea să plecăm. Îi spun că nu se poate, iar el își împreunează mâinile și mișcă din buze semn că trebuie să ne rugăm și să plecăm cu autobuzul roșu. Pentru că este refuzat încă o dată se pune pe plâns, așa că Dragoș merge cu el afară.

Luni, pe la ora 5, am plecat spre Piața Presei Libere de unde am luat autobuzul roșu și i-am îndeplinit copilului dorința. Puteam foarte bine să facem uitat episodul (deși cred că la un moment dat Tudor și-ar fi amintit), dar ne dorim să respectăm promisiunile față de Tudor, să nu fie doar vorbe cu care să-l liniștim și apoi să uităm de ele.

Și acum câteva informații utile despre acest autobuz/traseu.

  • biletul costă 25 lei/persoană și este valabil 24 de ore. Poți coborî să vizitezi un muzeu/parc și apoi să aștepți un alt autobuz și să-ți continui călătoria. E ideal când ai prieteni/rude din alt oraș/țară care vor să viziteze Bucureștiul;
  • copii până la 7 ani nu plătesc, iar pentru cei între 7-14 ani biletul costă 10 lei;
  • călătoria durează în medie 50 minute (depinde și de trafic);
  • capătul de linie este la Piața Presei libere, iar stațiile unde oprește autobuzul sunt marcate cu un panou mic, roșu, pe care scrie „Bucharest city tour”;
  • pentru că ziua era destul de cald am preferat să mergem pe la ora 6, dar pe o parte din traseu am prins trafic. Cred că cel mai fain e să începi turul pe la 7-7.30 seara, sau în timpul zilei (primăvara sau toamna);
  • am primit hartă și căști doar după ce le-am cerut (mi s-ar fi părut normal să ni le dea de la început);
  • căștile nu erau disponibile în limba română așa că am luat în engleză, iar spre finalul traseului nu au mai funcționat deloc. (iar răspunsul primit a fost: „era de așteptat ca la ora asta să nu mai meargă”. Nu știu ce legătura avea ora cu faptul că nu mai funcționau căștile);
  • poți călători alături de oameni foarte gălăgioși, care vorbesc tare și cu mult entuziasm despre ce văd (cum ni s-a întâmplat nouă);
  • din păcate erau multe ambalaje aruncate prin autobuz;
  • de la etaj poți vedea clădiri și zone ale orașului dintr-o altă perspectivă.

În mare nouă ne-a plăcut experiența și probabil că o vom repeta dacă vom avea vreun prieten/membru al familiei extinse care vrea să vadă Bucureștiul.

Spuneam la început că îmi place din ce în ce mai mult de Tudor. Asta pentru că se pare că reușește (mai bine ca mine 🙂 ) să îl scoată pe Dragoș din zona de confort și că ne dă idei despre cum să petrecem timpul împreună.
Și uite așa, în această vară ne-am tot plimbat cu două trenuri (Sighișoara și Comana) și un autobuz. Toate roșii și toate pentru că Tudor le-a cerut și a vrut și el (Tudur lolo brum brum; Tudur tenu lolo – Tudor mașina roșie/Tudor trenul roșu).

P.S. Sperăm totuși să nu mai vadă nicio mașină roșie în următoarea perioadă. 😉

Advertisements

Călătorie prin centrul țării (partea a doua)


Continuare de aici.

În a patra zi ne-am blocat puțin: nu știam exact ce să vizităm. Inițial ne gândisem să mergem la Praid, dar am renunțat pentru că ni s-a părut prea lung drumul până acolo, așa că ne-am îndreptat spre Biertan unde se află o cetate și o biserică. În drum spre Biertan am văzut un indicator spre castelul Bethlen și după ce am citit câteva informații despre el, l-am vizitat. Și bine am făcut: este un castel construit  în jurul anilor 1300 și a aparține familiei Bethlen (a fost retrocedat în anul 2007). Este foarte puțin cunoscut (nici noi nu am fi știut de el dacă nu am fi văzut indicatorul), dar ni s-a părut foarte frumos. În interior nu se află nimic (doar câteva fotografii, un arbore genealogic și câteva informații) pentru că și aceasta a fost naționalizat, apoi a devenit sediul CAP-ului și toate bunurile au fost furate sau distruse. Vestea bună este că urmează să fie restaurat. Oricium, dacă sunteți în zonă, merită să-l vizitați, mai ales că drumul până acolo este o adevărată încântare.

Vineri, a cincea zi, am plecat spre Sibiu și pentru că în sfârșit făcuserăm rost de o hartă cu punctele turistice din zonă, ne-am putut opri și la alte cetăți/biserici din drumul nostru. Tudor deja nu mai avea răbdare să vadă biserici. Partea amuzantă era că, după ce reușeam să-l convingem să intre, ba îmi spunea de chitară, ba îmi cerea mașinuțele să se joace cu ele, așa cum face duminica la noi la biserică :). Prima oprire a fost la Mediaș și cred că biserica de aici mi-a plăcut cel mai mult. Am mai văzut cetatea din Axente Sever și pe cea din Slimnic (aici ne-am temut puțin pentru că era într-o stare de degradare avansată). După ce ne-am dus bagajele la pensiunea din Sibiu, ne-am urcat din nou în mașină și am plecat spre Cisnădioara. Drumul până acolo ne-a plăcut foarte mult, la fel și cetatea de acolo, iar la final am fost și prin Cisnădie.

Sâmbătă ne-am plimbat prin Muzeul Satului din Sibiu și bineînțeles prin centrul orașului. În perioada în care am fost noi acolo, în Piața Mare, a avut loc festivalul internațional al tradițiilor populare, iar în Piața Mică era un alt festival de muzică stradală (asta i-a plăcut și lui Tudor).

Duminică, după ce am fost la biserică (de data asta la o biserică penticostală, unde Tudor s-a putut juca cu mașinuțele și a ascultat chitara) ne-am întors spre casă pe Transfăgărășan. Am pornit super încântați și curioși și am fost răsplătiți din plin cu un peisaj de nedescris și cu o vreme superbă…dar și cu o aglomerație pe care nu am anticipat-o…deși nu era greu deloc: era duminică și era luna august. Pentru cei mai mulți destinația era Bâlea Lac și din cauza asta am parcurs vreo 4-5 km în 3 ore. Ne-am temut că Tudor se va plictisi, dar s-a descurcat foarte bine. L-am luat în brațe, am coborât și am mers cu el pe jos, pe lângă mașină și pe când waze-ul ne recomanda să ne întoarcem spre Sibiu (asta după ce stătusem vreo 2 ore blocați) am ajuns la Bâlea Lac și am scăpat de aglomerație. Am ajuns acasă pe la 11.30 noaptea, obosiți și oarecum plictisiți de atâta stat în mașină, dar mulțumiți și cu multe amintiri frumoase din aventura noastră de o săptămână.

This slideshow requires JavaScript.

Călătorie prin centrul țării


Anul acesta ne-am hotărât să avem o vacanță adevărată: să ne luăm bagajele, să ne urcăm în mașină și să plecăm. Noi trei. Spun asta pentru că majoritatea ieșirilor noastre de până acum au fost mereu legate și de o responsabilitate pe care o avea Dragoș sau de o întâlnire cu familia lărgită și parcă îmi doream să plecăm pur și simplu „de capul nostru”, să vizităm cât vrem și ce vrem și să fim tot timpul împreună.  Așa că am făcut rezervare pentru cazare în Sighișoara și în Sibiu, urmând să stabilim restul detaliilor la fața locului.

Eu zic că ne-a ieșit chiar foarte bine 🙂

Pentru prima zi, în drumul spre Sighișoara, am hotărât să ne oprim în Brașov pentru aprximativ două ore și apoi să ne continuăm drumul. Waze-ul ne-a schimbat puțin planul și, fără să ne propunem, am ajuns exact în fața Castelului Cantacuzino din Bușteni și culmea, am ajuns cu doar 15 minute înainte de începerea unui nou tur de vizitare. Așa ocazie nu putea fi ratată, așa că am intrat să vizităm. Încăperile castelului sunt goale, fără mobilier (comuniștii au confiscat toate bunurile), iar turul este scurt (noi am ales să vizităm doar parterul; la etaj era o galerie de artă); grădina însă este foarte frumoasă, iar peisajul este superb. În Brașov ne-am plimbat puțin în Piața Sfatului și am zăbovit câteva minute în Libris (au un spațiu foarte frumos dedicat doar copiilor).

Spre seară am ajuns în Sighișoara unde am stat timp de 4 nopți. Tudor a fost foarte bucuros de pisica și de peștișorii pe care i-a găsit la pensiune.

This slideshow requires JavaScript.

A doua zi am luat la pas partea veche a Sighișoarei și, pe când ne pregăteam noi entuziasmați să descoperim locuri noi, Tudor a văzut un soi de trenuleț roșu care făcea turul cetății. Nu s-a liniștit până nu ne-am plimbat și noi cu acel trenuleț. Orice îi spuneam, orice îi arătam…gândul lui era tot la trenulețul roșu, așa că după ce am urcat pe strada scării și după ce am vizitat Biserica Mănăstirii, Biserica din Deal și după ce ne-am mai plimbat puțin pe jos, am așteptat trenulețul. Să se bucure și copilul, că doar e vacanță și pentru el, nu? Atunci mi-am dat seama că Tudor al nostru crește și începe să aibă cerințe speciale.

În cea de-a treia zi ne-am urcat în mașină și am pornit spre Târgu Mureș. Aveam cel puțin două lucruri de făcut: să vizităm grădina zoologică (care este foarte frumoasă și cred că este cea mai mare din România) și să ne întâlnim cu Silvia, prietena noastră, care ne-a povestit despre misiunea în Africa în articolul publicat aici. Dacă îl întrebăm acum pe Tudor ce i-a plăcut la grădina zoologică, ne spune că în dreptul locului unde se aflau căprițele el a făcut „poc” și are „buba”. S-a temut să se uite la leu, tigri și alte astfel de feline (când ajungeam în dreptul lor își ținea capul într-o parte), așa că nu cred că s-a bucurat prea mult de această vizită. I-a plăcut în schimb timpul petrecut cu Silvia și cu Andrada (noua noastră prietenă)…pentru că i-au împlinit toate dorințele: i-au arătat pești, l-au plimbat pe umeri și i-au ținut companie cât ne-am făcut noi câteva poze. Tot în Târgu Mureș am vizitat și biblioteca Teleki și ne-am plimbat prin curtea bisericii reformate din cetate. A fost o zi tare frumoasă de care ne-am bucurat mult. Mulțumim încă o dată Silvia și Andrada pentru timpul peterecut împreună.

This slideshow requires JavaScript.

Va urma

Pe urmele regilor


În ultima zi din vara acestui an ne-am urcat în mașină și am plecat spre Sinaia. Am vrut o ieșire la munte de o zi, fără prea multă organizare și puncte în program și cred că ne-a ieșit. Nu a fost însă atât de simplu, pentru că atunci când ai copil mic trebuie să nu uiți sticla cu apă, lingurița, vreo 2-3 feluri de mâncare, iaurtul, biscuiții, fructele, haine de schimb etc., și uite așa tot am plecat cu un mini bagaj după noi (bineînțeles că am luat mai multe lucuri decât am avut nevoie…dar asta e altă poveste).

Prima oprire a fost la Castelul Peleș, pe care eu nu-l vizitasem niciodată, iar Dragoș mai fusese pe când era copil. Ne-am speriat puțin de coada imensă de la casa de bilete, dar am zis să încercăm. Dragoș s-a așezat la rând iar eu m-am retras cu Tudor la umbră și i-am dat să mânânce. Sincronizarea a fost perfectă: când Tudor a terminat de mâncat, era aproape rândul lui Dragoș să cumpere biletele. L-am pus pe Tudor în marsupiu, am mai așteptat puțin la intrare și apoi am fost invitați înăuntru. Castelul e foarte frumos, merită vizitat (noi am văzut doar parterul; pentru etajul 1 prețul era dublu și de data asta am zis pas). Din păcate, însă, mi s-a părut că la capitolul organizare lucrurile nu stau deloc bine: era o singură persoană care vindea bilete, în condițiile în care curtea era plină de turiști care așteptau, în soare, să le vină rândul. Intrarea în castel se face printr-o ușă mică, ce era închisă când am ajuns noi: trebuia să suni la o sonerie, să spui că sunt suficienți turiști și că ghidul poate prelua grupul. Ghidul nostru a fost ok, deși vorbea cam repede, nu termina cuvintele/propozițiile și ne-a lăsat să înțelegem că a mai spus povestea de sute de ori și că e cam plictisit. Pe deasupra, mai era și foarte stresat de turiștii care mai furau câte o poză cu telefonul, deși nu plătiseră taxa de fotografiat. Un alt lucru care nu ne-a plăcut a fost că grupul pe care îl conducea era mult prea numeros: au intrat cât de mulți oameni au putut, fără vreo împărțire. Unele încăperi sunt mici, unele detalii ai vrea să ai măcar 30 de secunde să le vezi, dar când alți 30-40 de oameni așteaptă în spatele tău nu prea îți permiți să zăbovești. Prețul biletului mi s-a părut cam scump (luând în calcul și cele scrise mai sus), dar de dragul istoriei merită. După ce am făcut turul parterului am ieșit în curte, am făcut câteva poze și am plecat mai departe spre următorul popas…

…care a fost la 1285 metri, la Stâna Regală.
Ne-am dorit o plimbare pe drum de munte, o pajiște, un loc de unde putem admira munții și la o căutare pe google am aflat de traseul către Stâna Regală. Este o potecă bine întreținută, pavată cu pietre mari (doar mergeau regii pe acolo, nu?) care șerpuiește și urcă prin pădure. Dragoș l-a luat pe Tudor în marsupiu, eu am luat rucsacul cu mâncare și am pornit. Pe afișaj scria că până la Stâna Regală sunt 1700 m și că durează cam o oră până ajungi acolo. Mai scria ceva și de niște urși…Dragoș s-a cam îngrijorat, dar din fericire nu am întâlnit niciunul. Noi am făcut drumul ăsta în 40 de minute; primele 25 de minute am cam gâfâit și ne-am cam văitat, dar apoi corpul  a început să se obișnuiască cu efortul și am ajuns bine și fericiți la Stâna Regală. Am mâncat, am făcut câteva poze, l-am lăsat pe Tudor să alerge puțin și ne-am întors. La Stâna Regală sunt câteva mese, un loc de unde poți comanda mâncare, iar peisajul este destul de frumos. La 10 minute de acolo se află și stânca Franz Joseph, dar pe care nu am mers s-o vedem. Ni se părea mult prea abrupt urcușul, ținând cont că trebuia să-l ducem în brațe pe Tudor.
Drumul de întoarcere a fost mai ușor, l-am făcut în 30 de minute timp în care Tudor a adormit în marsupiu.

 

A fost o ieșire frumoasă, fără grabă, fără costuri mari, fără organizare și așteptări mari și care ne-a făcut bine. Sper să nu treacă prea mult timp până la următoarea plimbare de acest fel.