(Complicata) viața la 2 ani jumătate

E incredibil cât de mulți „nu” poate spune, într-un minut, un toddler de 2 ani și 6 luni. Înainte de a termina de rostit întrebarea el a aruncat deja „nu-ul” în aer. Și asta se întâmplă de zeci de ori pe zi. Uneori și noaptea în somn mai auzim: „nu, nu, nu”.

Citisem și auzisem despre toddleri și dilemele lor existențiale, dar na…până nu vezi, nu crezi.
Am motive să cred că al nostru copil iubește mai mult vremea călduroasă decât toamna mohorâtă sau iarna cu zăpada și frigul ei. Încă de anul trecut refuza să calce pe zăpadă sau să pună mâna pe ea. Eu cu atât mai mult nu iubesc frigul…dar sunt conștientă că nu ne putem închide în casă din noiembrie până în martie, așa că fac tot posibilul să ne luăm zilnic porția de aer rece. Și din momentul în care spun: „Tudor mergem afară” începe distracția. „Nu ăla blue (combinezonul albastru), nu ăia….ăia olu (nu cizmele de iarnă, adidași roșii prin care se poate uda la picioare); „nu pa pa”.
Până i-am găsit mănușile de iarna trecută, vreo două zile am ieșit fără ele. Nu mi se părea că e nevoie…deși îi cam înghețaseră degetele.
Unul dintre motivele pentru care aseară nu voia să iasă afără era că îi îngheța mâna („ece mâna”). Bun…i-am arătat mănușile și i-am zis că dacă i le pun va fi bine. Și eu îmi pun mănușile.
NUUUUUU!!.
Vrei să-ți înghețe mâna?
Nuuuuu…..nu ece mâna!
Atunci hai să punem mănușile.
Nuuuuuu!! (plânsete)
Bine, mergem fără mănuși. (bineînețeles că i-am pus mănușile în buzunarul meu).
De teamă să nu-i înghețe degetele își ținea pumnii strânși în mâinile noastre. Din când în când îl întrebam dacă nu vrea mănușile. Același răspuns. Apoi i-am zis că atunci când e el pregătit să-mi spună și eu i le dau. După 5 secunde:
Gata, mami.
Îți dau mănușile?
Da. Puțin, atâta. (să i le dau puțin și apoi să i le scot).
Scot mănușile din buzunar și mă aplec să i le dau.
Nuuuuuuu!!! (moment în care se întoarce cu spatele, bate din picioare și plânge).
……….
Mergem mai departe. Rezolv ce am de rezolvat și ne întoarcem acasă. După ce am așteptat autobuzul aproape 30 minute și după ce a venit full, am mers cam 3 stații pe jos (din fericire, Tudor e rezistent, mă încumet să merg cu el pe jos destul de mult). I-am verificat mâinile și am zis: „gata, orice ar fi punem mănușile”.
Nuuuuuuu!! (plâns, dat din picioare, tras mâna etc…în plină stradă). Am reușit! A mers vreo 2-3 minute plângând după care s-a liniștit. Am ajuns în stație, a venit un autobuz mai gol și am urcat. Între timp el se uita încontinuu la mănuși…apoi îmi arunca niște priviri cu coada ochiului și un zâmbet în colțul gurii.
E bine cu mănuși?
Nuuuuuu!!!
…..
Cum sunt mâinile?
Cade (calde).
(în gândul meu) aha…deci e bine cu mănuși.

Nu știu cât va mai dura perioada „nu” și nici nu vreau să mă gândesc la cum va fi la 3 ani, la 4 ani…îmi doresc doar o tonă de creativitate și ceva mai multă răbdare decât am acum.

 

Advertisements

One thought on “(Complicata) viața la 2 ani jumătate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.