Înapoi în 2018

Cred că nu e prea târziu pentru o retrospectivă a anului care a trecut…

2018 a fost anul marilor plecări ale lui Dragoș.  Adunasem cât timp a fost plecat în acest an…dar nu mai rețin exact. Oricum cea mai lungă perioadă în care a lipsit de acasă a fost de 6 săptămâni + multe weekenduri prelungite presărate de-a lungul anului…(luna noiembrie a fost plecat trei weekenduri la rând). În momentul în care rămân doar eu cu Tudor reușesc să mă mobilizez și să fac tot ceea ce trebuie făcut, dar nu e deloc ușor.

2018 a fost anul în care am mers destul de des pe la medici și am făcut mai multe analize. Pe unele dintre probleme le-am rezolvat, pe altele trebuie doar să le țin sub control, dar recunosc că uneori îmi e greu să rămân liniștită.

2018 a fost anul în care ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune și călăuzire în privința celui de a-l doilea copil. Personal m-am frământat mult…având mai clar și părerile medicilor și dorința noastră de a mai avea un copil. Până acum suntem bine…și cu ajutorul Domnului frățiorul lui Tudor se va naște în iunie. (da, se pare este tot un băiețel:)

2018 a fost anul în care m-am bucurat și m-am minunat de evoluția lui Tudor: cum a început să vorbească, cum ne-am înțeles (destul de bine zic eu) mai ales perioadele în care Dragoș nu a fost cu noi, câte lucruri înmagazinează în mintea lui și cât de haios poate să fie. Exceptând crizele specifice vârstei și „nu-urile” interminabile, perioada asta mi se pare cu adevărat plină de surprize frumoase.

2018 a fost încă un an de har…un an în care am înțeles mai clar că Dumnezeu își revarsă dragostea, bunătatea și binecuvântările datorită Numelui Lui, nu a ce merit eu.

Au trecut deja 8 zile din 2019…eu mă mai bucur de câteva zile de vacanță, de joacă cu Tudor și de momente de solitudine în care pot să citesc, să scriu și să mă rog. Mi-aș dori să pot folosi cu înțelepciune fiecare astfel de moment pentru a-mi lua rezerve și pentru zilele ce vor veni o dată cu prima lună de vară…:)

Un 2019 spre care, mai apoi, să putem privi cu bucurie…

Guest post: Ce cărți recomandă Andreea Ștefănică în 2019

La invitația Irinei de la „Cartea e o viață” am scris despre cărțile care mi-a plăcut în 2018 și pe care vi le recomand cu drag!

CARTEA E O VIAŢĂ

Așa cum v-am obișnuit, am rugat-o și în acest an pe Andreea Ștefanică, o altă iubitoare de cărți și autoare de blog, să facă o listă de recomandări de lectură pentru voi. În lista ei veți regăsi două cărți pe care le-am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, o carte pentru părinți pe care am recomandat-o și aici pe blog și una scrisă de una dintre scriitoarele mele preferate (Kate Morton). Citiți mai departe și descoperiți!

View original post 909 more words

(Complicata) viața la 2 ani jumătate

E incredibil cât de mulți „nu” poate spune, într-un minut, un toddler de 2 ani și 6 luni. Înainte de a termina de rostit întrebarea el a aruncat deja „nu-ul” în aer. Și asta se întâmplă de zeci de ori pe zi. Uneori și noaptea în somn mai auzim: „nu, nu, nu”.

Citisem și auzisem despre toddleri și dilemele lor existențiale, dar na…până nu vezi, nu crezi.
Am motive să cred că al nostru copil iubește mai mult vremea călduroasă decât toamna mohorâtă sau iarna cu zăpada și frigul ei. Încă de anul trecut refuza să calce pe zăpadă sau să pună mâna pe ea. Eu cu atât mai mult nu iubesc frigul…dar sunt conștientă că nu ne putem închide în casă din noiembrie până în martie, așa că fac tot posibilul să ne luăm zilnic porția de aer rece. Și din momentul în care spun: „Tudor mergem afară” începe distracția. „Nu ăla blue (combinezonul albastru), nu ăia….ăia olu (nu cizmele de iarnă, adidași roșii prin care se poate uda la picioare); „nu pa pa”.
Până i-am găsit mănușile de iarna trecută, vreo două zile am ieșit fără ele. Nu mi se părea că e nevoie…deși îi cam înghețaseră degetele.
Unul dintre motivele pentru care aseară nu voia să iasă afără era că îi îngheța mâna („ece mâna”). Bun…i-am arătat mănușile și i-am zis că dacă i le pun va fi bine. Și eu îmi pun mănușile.
NUUUUUU!!.
Vrei să-ți înghețe mâna?
Nuuuuu…..nu ece mâna!
Atunci hai să punem mănușile.
Nuuuuuu!! (plânsete)
Bine, mergem fără mănuși. (bineînețeles că i-am pus mănușile în buzunarul meu).
De teamă să nu-i înghețe degetele își ținea pumnii strânși în mâinile noastre. Din când în când îl întrebam dacă nu vrea mănușile. Același răspuns. Apoi i-am zis că atunci când e el pregătit să-mi spună și eu i le dau. După 5 secunde:
Gata, mami.
Îți dau mănușile?
Da. Puțin, atâta. (să i le dau puțin și apoi să i le scot).
Scot mănușile din buzunar și mă aplec să i le dau.
Nuuuuuuu!!! (moment în care se întoarce cu spatele, bate din picioare și plânge).
……….
Mergem mai departe. Rezolv ce am de rezolvat și ne întoarcem acasă. După ce am așteptat autobuzul aproape 30 minute și după ce a venit full, am mers cam 3 stații pe jos (din fericire, Tudor e rezistent, mă încumet să merg cu el pe jos destul de mult). I-am verificat mâinile și am zis: „gata, orice ar fi punem mănușile”.
Nuuuuuuu!! (plâns, dat din picioare, tras mâna etc…în plină stradă). Am reușit! A mers vreo 2-3 minute plângând după care s-a liniștit. Am ajuns în stație, a venit un autobuz mai gol și am urcat. Între timp el se uita încontinuu la mănuși…apoi îmi arunca niște priviri cu coada ochiului și un zâmbet în colțul gurii.
E bine cu mănuși?
Nuuuuuu!!!
…..
Cum sunt mâinile?
Cade (calde).
(în gândul meu) aha…deci e bine cu mănuși.

Nu știu cât va mai dura perioada „nu” și nici nu vreau să mă gândesc la cum va fi la 3 ani, la 4 ani…îmi doresc doar o tonă de creativitate și ceva mai multă răbdare decât am acum.

 

Ce (și cât) vorbește Tudor la doi ani și cinci luni

După părerea noastră, a părinților, Tudor a început greu să vorbească. La vârsta când alți copii imitau diferite sunete, el nu părea interesat de astfel de activități. Când am văzut că se apropie de 2 ani și vocabularul lui este alcătuit doar din câteva cuvinte am început să mă îngrijorez puțin și am rugat-o pe pediatra lui să-mi recomande un logoped. Răspunsul a fost prompt: „la logoped nu are ce să-i facă acum, e prea mic, dar dacă până la toamnă nu începe să vorbească vii iar la mine”.  A trecut mai bine de jumătate de toamnă și Tudor al nostru a început să scoată din buzunar toate cuvintele pe care le-a tot îmagazinat în acest timp. Acum am început să ne obișnuim și nu ne mai mirăm de fiecare cuvânt pe care îl spune…ba chiar începem să-l rugăm să vorbească mai puțin și mai încet. Încă nu folosește verbe dar va veni și vremea lor.

Mi-a rămas întipărit în minte un moment în care eram cu el pe covor și „rezolvam” exerciții dintr-un caiet de activități pentru vârsta lui. Trebuia să numească cercul și pătratul și să lipească abțibildurile corespunzătoare. Pe când avea un an l-am învățat să potrivească formele (cerc, pătrat, triunghi etc) și după ce făcea singur astfel de jocuri nu am mai insistat asupra lor. Când l-am rugat să numească cercul și pătratul nu speram că o va face…dar el a zis foarte relaxat: „cec” și „patat” și a lipit abțibildurile. Mi s-a părut foarte fain că a ținut minte ce a învățat acum un an și mi-am dat mai bine seama cât de multe lucruri înmagazinează un copil în mintea lui, chiar dacă aparent pare că totul trece pe lângă el.

Și acum câteva dintre conversațiile noastre amuzante:

Dragoș: Tudor, tu ești păcătos?
Tudor: Nu Todor păcătos.
Dragoș: Dar mami e păcătoasă?
Tudor: Nu
Dragoș: Dar tati e păcătos?
Tudor: Da.
Dragoș: Ce păcate are tati?
Tudor: Ohoooo

O lecție pe care a învățat-o foarte bine a fost despre genul masculin și feminin (când vedem că nu vrea sau îi este greu să zică anumite cuvinte în română i le spunem și în engleză și el alege 🙂 ).
Era seară și ca de obicei Tudor trăgea de timp să nu doarmă așa că vorbea singur:
Tudor: Mami, gal (girl), Todor boy, tati boy…doi boy. :)) (i-am explicat că la plural se spune boys, dar nu prea e de acord :).

Cum i-a Tudor startul:
„unu, doi, tei, opt, papu, stat” (unu, doi, trei, opt, patru, start)

Noțiuni opuse:
mame-mimă (mare-mic)
tust-dost (sus-jos)

În perioada asta ne confruntăm cu multe refuzuri și împotrivire din partea lui Tudor, așa că după ce trece furtuna, încercăm să discutăm despre ce s-a întâmplat.
Eu: Tudor când se face inima ta mai bună?
Tudor: (îmi arată limba și încearcă să explice): mame, neaga opt, a olu bună (când limba mare și neagră de la ceas ajunge la opt, inima (care e roșie) se face bună).

E foarte amuzant faptul că nu pricepe că un cuvânt are mai multe sensuri. De exemplu: într-o zi am făcut împreună un chec cu banană și pentru că a cerut, l-am lăsat și pe el să amestece compoziția. Când am vrut să pun aluatul în tavă am constatat că, la fundul bolului, făina nu se încorporase bine.
Eu: Tudor, uite aici la fund nu s-a amestecat bine.
Tudor: (se uită la fundul lui și zice): da, mami, da. 😉