Autobiografia lui George Müller

Articolul a apărut și aici în revista Cuvântul Adevărului.

Autobiografia lui George Müller este prima carte care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la cărți biografice. Deși este o carte pe care am citit-o acum câțiva ani, impresia puternică pe care mi-a lăsat-o este încă vie în amintirea mea. Dacă ar trebui să folosesc doar două cuvinte pentru a rezuma viața lui George Müller și, implicit, această carte, acestea ar fi: credință și rugăciune. George Müller s-a născut în anul 1805, în Prusia, și deși tatăl lui își dorea ca el să devină preot (nu pentru a-L sluji pe Dumnezeu, ci pentru a avea o viață confortabilă), adolescentul Müller a avut o viață zbuciumată, ajungând chiar și în închisoare. La vârsta de 20 de ani mărturisea: „mă simțeam mai nefericit și mai departe de Dumnezeu ca niciodată”. Lucrurile au început să se schimbe după ce, împreună cu un prieten, a mers la o întâlnire de rugăciune, iar acest obicei a continuat câțiva ani. Viața lui a început să fie transformată, iar momentul predării sale înaintea lui Dumnezeu a fost după ce a ascultat mărturia un misionar care renunțase la tot ceea ce avea pentru a lucra printre evrei. Încă de la începutul lucrării sale (de misionar și pastor), Müller și-a dat seama de importanța rugăciunii în viața de credință. „Dacă m-aș fi rugat cu mai multă seriozitate, aș fi făcut progrese mult mai rapide în credința mea.”

În anul 1830 George Müller se căsătorește, iar acest prim an al căsniciei lui este plin de răspunsuri la rugăciune în ceea ce privește sănătatea și nevoile materiale ale familiei sale. La aproximativ doi ani după căsătorie, George Müller începe să simtă că Dumnezeu îl vrea în altă parte și că este momentul să meargă mai departe, acolo unde oamenii au mai multă nevoie de Evanghelie, așa că se mută în Bristol, Anglia, unde înființează „Instituția pentru Cunoașterea Scripturii Acasă și în Străinătate”. Printre scopurile Instituţiei se numărau: ajutorarea şcolilor de zi, a Şcolii Duminicale şi a şcolilor pentru adulţi care dădeau învăţătură după principii biblice; înfiinţarea de noi şcoli de zi, astfel încât copiii săraci să aibă posibilitatea de a primi o educație; distribuirea de Biblii; sprijinirea misionarilor etc. Jurnalul lui George Müller abundă de exemple privind modul în care Dumnezeu i-a purtat de grijă în această lucrare, deși nu a fost lipsit de încercări: de multe ori rămânea fără bani, băiețelul lui s-a îmbolnăvit și a murit, el însuși a fost bolnav, dar Dumnezeu a sprijinit și a întărit credința familiei Müller.

În anul 1835, George Müller începe să se roage pentru deschiderea unui orfelinat, și după multe frământări a început și această lucrare pe care Dumnezeu a binecuvântat-o. Iată ce notează el în jurnalul său, pe 28 nov. 1835: „Săptămâna aceasta m-am rugat în fiecare zi cu privire la orfelinat, implorându-L pe Dumnezeu să înlăture orice gând legat de aceasta, dacă nu e de la El. După ce am cercetat în mod repetat motivele inimii mele, sunt convins că este de la Domnul”. Din  momentul în care a început această lucrare de ajutorare a orfanilor, Dumnezeu a intervenit prin multe minuni care au întărit credința lui George Müller și a tuturor celor implicați în acest proiect. Pentru că numărul orfanilor ce aveau nevoie de adăpost era în creștere, George Müller a continuat să deschidă și alte orfelinate. Iată ce mai putem citi în jurnalul lui: „14 aprilie. Un frate sărac cu o familie mare a pus deoparte banii primiți de la șeful lui pentru bere. Acest frate, care a fost convertit cu aproape cinci ani în urmă, obișnuia să fie un bețiv notoriu. Când banii au ajuns la 1 liră, i-a donat orfanilor”.  Așa cum am mai spus, viața lui George Müller nu a fost lipsită de încercări, iar îndoiala și-a făcut loc și în inima lui. A avut multe momente în care i se părea că Dumnezeu întârzie în a-i oferi ajutorul pentru orfelinat și s-a întrebat dacă mai are rost să se încreadă în El; însă tot Dumnezeu îi dădea putere să alunge aceste de gânduri din mintea lui, și imediat credința îi era întărită. George Müller a avut binecuvântarea să vadă nu doar răspunsuri cu privire la bani sau cele necesare pentru administrarea unui orfelinat, ci felul în care cei pe care i-a îngrijit au devenit credincioși devotați: „mai mulți orfani care au părăsit instituția s-au convertit înainte de plecare. Mai mulți tineri care au fost în grija noastră cu câțiva ani în urmă, astăzi sunt creștini puternici. Creșterea spirituală a copiilor ne dă bucurie și mângâiere. În mijlocul dificultăților și al descurajărilor, avem motive să Îl lăudăm pe Domnul pentru bunătatea Sa și să mergem înainte în puterea Domnului.”

 Viața lui George Müller este plină de experiențe frumoase alături de Dumnezeu și este o încurajare pentru noi toți, de a trăi cu adevărat pentru slava lui Dumnezeu, de a ne ruga și de a depinde în totalitate de ajutorul Lui. Dincolo de experiențele personale ale lui Müller, în această carte puteți găsi și câteva sfaturi practice despre cum să petreceți mai mult timp în rugăciune și în studiul Scripturii și despre trăirea prin credință.

„Cea mai mare speranță a lui George Müller era ca mărturia sa despre credincioșia lui Dumnezeu față de el să îi încurajeze pe credincioși să dezvolte o credință ca a lui ‒ credința care lucrează prin dragoste și purifică inima; credința care mută munți de obstacole din calea noastră; credința care apucă tăria lui Dumnezeu și este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite și o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”

Cartea a apărut la editura Perla Suferinței (Suceava) în anul 2016 (ediția a doua).

La joacă

Săptămâna trecută am fost cu Tudor, cu Irina de la Cartea e o viață și cu băiețelul ei Mihai la Ludotech. Irina mai fusese înaintea noastră și pentru că mi-au plăcut pozele pe care le-am văzut la ea, am zis să merg și eu cu Tudor.

Am fost întâmpinați de o doamnă foarte drăguță și caldă care ne-a prezentat spațiul de joacă și tipul de jucării, iar reacția lui Tudor când am intrat în camera destinată copiilor între 1 și 5 ani a fost grăitoare, păcat că nu o pot descrie în cuvinte. Spațiul era aranjat foarte drăguț, jucăriile puse la locul lor, și pentru că în prima jumătate de oră am fost doar noi patru, am avut posibilitatea sa explorăm în voie.

Pe scurt, Ludotech este un spațiu de joacă unde poți găsi o cameră pentru copii între 1-5 ani, o cameră pentru copii de la 6 ani +, o cameră unde se țin diferite ateliere, un spațiu pentru adulți – în cazul în care copiii pot sta și fără părinți, și un magazin de unde poți cumpăra cărți/jucării și diverse cadouri. Jucăriile sunt foarte interesante, educative (de tip montessori, waldorf) și distractive. În cele aproape două ore petrecute acolo nu am reușit să le testăm pe toate, de aceea trebuie să mai mergem.
Ne-a plăcut foarte mult (și mie și Irinei 🙂 ) labirintul quadrilla în care băieții au pus bile pe care, mai apoi, le urmăreau până jos. E un joc care poate ține ocupați mai multe minute în șir și adulții și copii (adulții pentru a construi labirintul, iar copiii mici pentru a plimba bilele). Partea faină la acest joc este că poți construi labirintul  în mai multe moduri, deci nu te poți plictisi prea repede. La o căutare pe google am aflat că pe amazon jocul costă puțin peste 100$, iar pe site-urile românești l-am văzut la aproximativ 350 lei (redus). Partea neplăcută este că labirintul se poate dărâma foarte ușor la o mișcare greșită a copilului, dar asta poate fi o plăcere pentru părintele pasionat de construit. Tudor a trântit labirintul construit de Irina și s-a pus pe un plâns de zile mari (asta e reacția lui când îi scapă ceva din mână sau când strică ceva, deși noi nu l-am certat pentru astfel de accidente), iar când l-am întrebat dacă i-a plăcut la locul de joacă mi-a zis: „Poc Tudur” (Tudor a trântit jocul) deci se pare că l-a afectat tare acest lucru.

Mă bucur mult că am aflat de acest loc, cu siguranță vom mai merge (pentru joacă liberă și poate și pentru ateliere). Costul pentru un copil este de 20 lei/oră; adult 10 lei/oră, dar dimineața au reducere de 50 % așa că eu și Tudor am plătit doar 20 lei pentru aproape două ore.

Pentru mai multe detalii despre costuri, program și adresă (spațiul se află aproape de Hotelul Horoscop – Unirii) puteți da like paginii de facebook Ludotech.

p.s. Nu este un articol plătit, doar că mi-a plăcut așa de mult locul și m-am gândit că informația poate ajuta vreo mămică. 😉

This slideshow requires JavaScript.

Turiști în București – sau despre dorințele lui Tudor

This slideshow requires JavaScript.

Hai că începe să-mi placă din ce în ce mai mult de Tudor.

Să vă povestesc.

Duminică, în timp ce mergeam spre biserică și așteptam la semafor, trece prin fața noastră autobuzul roșu, pe care scrie mare: „Bucharest city tour”. Nu știu de ce, dar în secunda doi m-am uitat la Tudor și am văzut cum se luminează la față și urmărește autobuzul până dispare din raza lui vizuală. Era clar: vrea și el cu autobuzul. Îi explicăm că acum mergem la biserică și nu putem merge cu autobuzul, dar vom merge într-o altă zi.

La biserică, după ce se joacă o vreme cu mașinuțele, își amintește de autobuz și îmi spune că vrea să plecăm. Îi spun că nu se poate, iar el își împreunează mâinile și mișcă din buze semn că trebuie să ne rugăm și să plecăm cu autobuzul roșu. Pentru că este refuzat încă o dată se pune pe plâns, așa că Dragoș merge cu el afară.

Luni, pe la ora 5, am plecat spre Piața Presei Libere de unde am luat autobuzul roșu și i-am îndeplinit copilului dorința. Puteam foarte bine să facem uitat episodul (deși cred că la un moment dat Tudor și-ar fi amintit), dar ne dorim să respectăm promisiunile față de Tudor, să nu fie doar vorbe cu care să-l liniștim și apoi să uităm de ele.

Și acum câteva informații utile despre acest autobuz/traseu.

• biletul costă 25 lei/persoană și este valabil 24 de ore. Poți coborî să vizitezi un muzeu/parc și apoi să aștepți un alt autobuz și să-ți continui călătoria. E ideal când ai prieteni/rude din alt oraș/țară care vor să viziteze Bucureștiul;
• copii până la 7 ani nu plătesc, iar pentru cei între 7-14 ani biletul costă 10 lei;
• călătoria durează în medie 50 minute (depinde și de trafic);
• capătul de linie este la Piața Presei libere, iar stațiile unde oprește autobuzul sunt marcate cu un panou mic, roșu, pe care scrie „Bucharest city tour”;
• pentru că ziua era destul de cald am preferat să mergem pe la ora 6, dar pe o parte din traseu am prins trafic. Cred că cel mai fain e să începi turul pe la 7-7.30 seara, sau în timpul zilei (primăvara sau toamna);
• am primit hartă și căști doar după ce le-am cerut (mi s-ar fi părut normal să ni le dea de la început);
• căștile nu erau disponibile în limba română așa că am luat în engleză, iar spre finalul traseului nu au mai funcționat deloc. (iar răspunsul primit a fost: „era de așteptat ca la ora asta să nu mai meargă”. Nu știu ce legătura avea ora cu faptul că nu mai funcționau căștile);
• poți călători alături de oameni foarte gălăgioși, care vorbesc tare și cu mult entuziasm despre ce văd (cum ni s-a întâmplat nouă);
• din păcate erau multe ambalaje aruncate prin autobuz;
• de la etaj poți vedea clădiri și zone ale orașului dintr-o altă perspectivă.

În mare nouă ne-a plăcut experiența și probabil că o vom repeta dacă vom avea vreun prieten/membru al familiei extinse care vrea să vadă Bucureștiul.

Spuneam la început că îmi place din ce în ce mai mult de Tudor. Asta pentru că se pare că reușește (mai bine ca mine 🙂 ) să îl scoată pe Dragoș din zona de confort și că ne dă idei despre cum să petrecem timpul împreună.
Și uite așa, în această vară ne-am tot plimbat cu două trenuri (Sighișoara și Comana) și un autobuz. Toate roșii și toate pentru că Tudor le-a cerut și a vrut și el (Tudur lolo brum brum; Tudur tenu lolo – Tudor mașina roșie/Tudor trenul roșu).

P.S. Sperăm totuși să nu mai vadă nicio mașină roșie în următoarea perioadă. 😉

Simplifică. Zece practici pentru detoxifierea sufletului, Bill Hybles

Articol apărut aici, în revista Cuvântul Adevărului. 

Cei mai mulți dintre noi avem o agendă aglomerată, suntem mereu pe fugă și ne plângem de lipsa de timp, iar toate acestea ne afectează viața pe toate planurile: relația cu Dumnezeu, relațiile cu cei apropiați, sănătatea fizică, slujirea în biserică etc. Cartea despre care vreau să vă povestesc în acest număr al revistei ne aduce în atenție câteva domenii la care ar trebui să lucrăm, pentru a avea o viață simplificată. Bill Hybels, autorul cărții „Simplifică” spune: „Viața simplificată nu înseamnă doar să facem mai puține lucruri. Înseamnă și să fim cine ne-a chemat Dumnezeu să fim”.

Cartea este împărțită în zece capitole, iar la finalul fiecărui capitol ne sunt oferite câteva sfaturi despre cum putem pune în aplicare ceea ce tocmai am citit. În primele două capitole este vorba despre organizarea agendei personale, despre priorități și refacerea resurselor de energie. Atunci când suntem epuizați, când nu mai avem nimic de dat celor de lângă noi, este obligatoriu să ne oprim, să ne retragem, să ne rugăm, să ne pocăim de toate reacțiile negative și să găsim soluții pentru a ne reface rezervele de energie. Bill Hybels afirmă că este responsabilitatea noastră să protejăm timpul de părtășie cu Dumnezeu și timpul pe care îl petrecem cu familia, iar o agendă pe care să o respectăm ne-ar fi de mare folos. În felul acesta ne asigurăm că avem stabilite prioritățiile în mod corect și că nu mai ajungem în situația de a fi epuizați.

Capitolele trei și patru se referă la partea financiară și la munca pe care fiecare dintre noi o are de făcut. Banii (mai mulți sau mai puțini) pot complica viața noastră, de aceea „este responsabilitatea noastră să facem ajustările necesare ca să putem trăi în limitele a ceea ce ne dă Dumnezeu”. Deși de multe ori privim la munca noastră doar ca la o sursă de venit, este important să facem și ceea ce ne place, într-o atmosferă plăcută, pentru că „împlinirea la locul de muncă are puterea să-ți simplifice viața în mai multe privințe”. Din păcate, sunt foarte puțini oameni care fac ceea ce le place și primesc un salariu care să le asigure tot ceea ce au nevoie; la fel, nu toți avem binecuvântarea de a avea un șef bun sau colegi de treabă, însă putem compensa aceste lipsuri prin a ne găsi timp pentru activități care ne aduc împlinire și care ne pun în valoare talentele noastre.

În capitolele patru și cinci, autorul trece dincolo de aspectele exterioare și ne îndreaptă atenția spre relația cu noi înșine și spre relațiile cu ceilalți. Iertarea celor care ne greșesc și lupta împotriva fricilor distructive, care ne țin captivi, pot simplifica viața noastră de zi cu zi.
Capitolul șase vorbește despre îngrijorare și despre cum aceasta ne poate complica viața, mai ales când este vorba despre îngrijorări iraționale.

În capitolul șapte, Bill Hybels ne încurajează să analizăm relațiile de prietenie pe care le avem, să ne îndepărtăm de oamenii care au o inflență negativă asupra noastră și să prețuim prietenii adevărați. „Dacă prețuim fiecare prietenie adevărată ca pe o etapă din viața noastră, devenim mai recunoscători pentru fiecare zi, săptămână și lună când ne putem bucura de oamenii aceia.” Capitolul opt ne aduce în atenție importanța concentrării asupra chemării pe care Dumnezeu ne-a făcut-o și cât de bine este să clarificăm de la început direcția în care trebuie să ne îndreptăm eforturile.

Penultimul capitol pornește de la cuvintele înțeleptului Solomon: „orice lucru își are vremea lui” și continuă cu ideea că fiecare etapă a vieții (ușoară sau grea, frumoasă sau neplăcută) se află sub mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu. „Identificarea anotimpului în care te găsești te ajută să-ți simplifici viața, prin faptul că îți oferă o țintă concretă asupra căreia să-ți concentrezi creșterea, energia și înaintarea. După ce ai identificat și ai înțeles anotimpul în care te găsești, cufundă-te în el.”

În ultimul capitol al cărții, autorul ne încurajează să privim încă o dată la viața noastră (familie, muncă, sănătate, relații, slujire etc.) și să „dăm claritate, scop și putere acelor lucruri care sunt cele mai importante în lumea aceasta. Investește-ți singura viață pe acest pământ cu toată claritatea și concentrarea de care ești capabil. Aceasta înseamnă viață simplificată. Aceasta este viața care te împlinește”.

Cartea a apărut în anul 2015 la editura Scriptum, Oradea.