Necredincioasa, Ayaan Hirsi Ali

Până recent am avut pe noptieră „Necredincioasa”, povestea lui Ayaan Hirsi Ali, o femeie născută în Somalia și educată în religia musulmană. În prima parte a cărții este descrisă copilăria și adolescența lui Ayaan Hirsi Ali, iar cruzimea și nedreptatea pe care le-a avut de suportat această fată (în special din partea familiei ei) sunt greu de descris aici. Experiențele ei sunt de fapt experiențele tuturor fetelor și femeilor din familii și clanuri de musulmani radicali.

Ayaan Hirsi Ali a încercat să respecte toate regulile impuse de Coran, dar în același timp a continuat să își pună întrebări despre tot ce auzea. Nu înțelegea de ce se spune că islamul este o religie a păcii, în timp ce în familia ei și în țara ei agresivitatea, bătaia și războiul erau la ordinea zilei.

Pentru că a dorit să scape de o căsătorie aranjată, Ayaan a ajuns într-un final în Olanda, o țară care a primit-o, a susținut-o și i-a oferit mai apoi cetățenie olandeză. Spre deosebire de mulți refugiați musulmani, Ayaan a reușit să se adapteze culturii și societății moderne, să studieze, să lucreze și să aibă curajul să spună în mod public despre modul în care sunt tratate femeile musulmane.

Anii petrecuți în Olanda nu au fost ușori și timp de câteva luni a trebuit să fie ascunsă și protejată de către gărzile de corp ale Parlamentului (era parlamentar pe vremea aceea) pentru că existau multe amenințări cu moartea la adresa ei.

Mi-a plăcut faptul că, în ciuda a tot ceea ce a trăit (bătăi constante, mediu familial extrem de agresiv, reguli stricte), Ayaan a reușit să își păstreze spiritul critic, curios și nu doar că s-a adaptat la noua viață, dar a și observat problemele olandezilor în raport cu refugiații musulmani și a venit cu soluții.

Acum Ayaan se declară atee și cred că dorința ei de a fugi de toate experiențele trăite au condus-o acum spre o neutralitate față de ceea ce spune Biblia că este rău (asta a fost impresia mea în calitate de creștin practicant).

Cartea a apărut la editura Rao.

Advertisement

Monografia Cultului Creștin Penticostal din România (text scris de Dragoș Ștefănică)

Zilele acestea, comunitatea penticostală din România a sărbătorit 100 de ani de la înființarea primei biserici penticostale din țară (Păuliș, 10 septembrie 1922). Pentru a marca acest moment, conducerea Cultului Creștin Penticostal (CCP) a luat decizia publicării unei lucrări monografice, care să fie un fel de „carte de vizită” a organizației.

Proiectul a început în primăvara anului 2021, însă eu am fost cooptat mai târziu (în octombrie), când Editura Plērōma (editura Institutului Teologic Penticostal), al cărei administrator sunt, a primit sarcina editării volumului. Au urmat 10 luni de muncă asiduă – colectarea datelor despre mii de biserici și prelucrarea lor, multe ședințe de lucru cu pastorii din conducerea CCP (constituiți într-o „Comisie pentru Centenar”), la care se adaugă, bineînțeles, tot ce presupune procesul de editare. Am fost ajutat de Andreea, care a prelucrat o bună parte din chestionarele primite de la biserici și care a întocmit diverse texte ce trebuiau incluse în volum. De asemenea, în luarea deciziilor editoriale dificile, am primit mereu sprijinul pastorului și colegului Ioan Brie, coeditorul volumului.

Cartea a ieșit de la tipar; am primit un exemplar sâmbătă, și cred că nu arată rău. E un volum consistent (aproape 900 pag.), cu informații „la zi” despre CCP și părțile lui componente, cu o scurtă istorie a penticostalismului românesc și cu o prezentare a elementelor de spiritualitate penticostală românească. (Aa, și are și poze. )

Acum, când greul a trecut, rămân cuvintele de recunoștință; în primul rând, Îi mulțumesc lui Dumnezeu care ne-a dat putere să terminăm lucrul la timp (deși am lucrat contra cronometru, mai cu seamă în ultima fază a proiectului); apoi, le mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la scrierea volumului: pastorilor din conducerea centrală a Cultului, colegilor Ioan Brie, Eugen Jugaru și Ciprian Balaban (de la ITPB), conducerii instituțiilor componente ale CCP, precum și tuturor pastorilor și conducătorilor de biserici care și-au făcut timp să completeze chestionarele despre bisericile locale. Președintele cultului, pastorul Moise Ardelean, a urmărit îndeaproape bunul mers al proiectului, alocând mari resurse de timp și energie pentru a găsi soluții la piedicile care apar, inevitabil, în proiecte de această anvergură. De asemenea, le mulțumesc colegilor Emanuel Conțac și Romulus Ganea pentru aportul lor prețios, precum și soției mele, Andreea, care, pe lângă faptul că a fost implicată în proiect, mi-a îngăduit să petrec perioadele lungi de timp în fața monitorului, făcând editare. Nu în ultimul rând, le mulțumesc călduros lui Liviu Bursuc și întregii echipe de la Tipografia Celestin din Suceava, care au asigurat tehnoredactarea și execuția tiparului în condiții excelente, care au făcut eforturi supraomenești pentru ca volumul să iasă la timp și să astfel să poată fi dăruit invitaților la evenimentele de la Arad.

Cartea va fi în curând disponibilă pe piață, așa că țineți aproape.

Acolo unde cântă racii, Delia Owens

Cred că e prima dată când simt că citesc o carte care este „în trend”.

„Acolo unde cântă racii” scrisă de Delia Owens este la mare căutare în perioada asta și cred că sunt două motive: urmează să apară filmul și cartea este într-adevăr frumoasă.

Eu am citit cartea din trei motive:
– am văzut că are recenzii bune;
– mi-am zis că în cazul în care ajung la cinematograf nu aș vrea să văd filmul fără să fi citit cartea;
– am găsit-o în aplicația Voxa (varianta contra cost) așa că am zis să încerc să văd cum e să citesc de pe telefon.

Am terminat cartea în patru zile și am citit-o în timp ce copiii se jucau și în timp ce dormeau. Recunosc că petrecerea unui timp așa mare pe telefon mi-a dat o stare ciudată, dar povestea m-a captivat așa că am continuat să citesc.

Acum, rămâne de văzut dacă voi vrea să mai văd filmul…aș vrea să rămân cu gustul plăcut al unei cărți bune, fără să fac comparația „era mai bună cartea”.

Delia Owens ne prezintă parcursul unei fetițe pe nume Kya care a fost abandonată de către cei din familia ei și a fost nevoită să învețe să se descurce singură într-un loc izolat. Kya sau Fata Mlaștinii (despre care locuitorii dimprejur creează legende și povești înfricoșătoare) crește, învață tot ce poate de la natură, tânjește după dragoste și acceptare (dar în același timp fuge de ele), își face o colecție impresionantă de pene și scoici și ajunge să publice câteva albume foarte apreciate despre viața din mlaștină.
În paralel cu această izolare pe care Kya o trăiește și în care ajunge să se simtă tot mai bine și mai sigură pe ea (contactul cu oamenii o speria), se țese și povestea unei relații dintre Kya și singurul prieten din copilăria timpurie. Acesta îi este sprijin, îi este învățător, este cel care îi dă aripi, dar care la un moment dat, din imaturitate, îi trădează încrederea. Și cât de greu îi este apoi să recâștige această încredere.

„Acolo unde cântă racii” este o carte emoționantă și plină de sensibilitate. O carte despre singurătate, respingere, dragoste, mister și într-un final despre pace și vindecare.

Câteva gânduri la 34 de ani

Aseară am citit capitolul patru din Filipeni (asta urma la rând în planul meu de citire), iar versetele atât de binecunoscute din acest capitol au avut un alt impact, acum, la aniversarea zilei de naștere.

• Să mă bucur ÎNTOTDEAUNA ÎN Domnul;
• Blândețea mea să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape;
• Să nu mă îngrijorez de NIMIC, ci să mă roagă pentru ORICE lucru, iar pacea Lui îmi va păzi inima și gândurile;
• Tot ce este bun, frumos, curat, drept, vrednic de iubit, orice faptă bună – acestea să mă însuflețească, să mă anime, să mă motiveze;
• Învățarea mulțumirii în orice stare m-aș afla: și când e bine, și când copiii nu mă ascultă, și când toate responsabilitățile casei rămân în grija mea, și când zilele sunt pline și grele. Toate acestea sunt posibile prin Hristos, care mă întărește;
• Am de toate și sunt în belșug: o relație cu Dumnezeu, un soț care a întrecut toate așteptările mele, doi copii sănătoși și isteți, părinți care încă îmi poartă de grijă cu drag, o soră logodită 🙂 & familie lărgită și mare, un loc frumos pe care îl numesc „acasă”, un loc de muncă, o biserică de care aparțin, pace în familie și în țară, multe amintiri frumoase, multe cărți + câteva planuri și dorințe (e un har și asta).

Ce îmi mai doresc?

Prieteni alături de care să continui să cresc spiritual. Da, asta este una dintre cele mai importante dorințe și nevoi pentru mine, în această etapă.