Guest post: Recomandări de lectură de la Andreea Ștefănică pentru 2020

Autoarele blogului „Cartea e o viață” m-au invitat și în acest an să fac o listă de recomandări din cărțile pe care le-am citit în 2019. Trecând peste repetările de cuvinte și exprimarea școlărească (nu e ușor să scrii în timp ce copilul se joacă zgmotos și te întrerupe din cinci în cinci secunde să te întrebe sau să-ți spună ceva), sper ca titlurile din această listă să vă inspire planul de lectură din acest an.
Pe blogul „Cartea e o viață” veți găsi și alte recomandări de cărți bune.

CARTEA E O VIAŢĂ

Continuăm tradiția începută în 2017 de a o invita la început de an pe Andreea Ștefănică să ne împărtășească și ea câteva recomandări de lectură. Anul acesta remarc cu plăcere că două dintre recomandările ei se regăsesc și în listele noastre (O carte pe lună în 2020 și Recomandări de lectură pentru 2020), vă lăsăm pe voi să descoperiți care sunt. Fără alte adăugiri, iată ce ne recomandă Andreea să citim în 2020.

View original post 1,191 more words

33 ani…și 7 luni

În familia noastre pare că datele aniversare au fost plănuite cu mare grijă de către cineva foarte organizat. De fapt, cu siguranță totul a fost aranjat, dar nu de noi, ci de Dumnezeu. Poate părea o naivitate ce spun, dar îmi place să cred că asta e un mod în care Dumnezeu îmi spune: „uite, știu că îți place organizarea și îți plac astfel de potriviri, așa că o să fac niște aranjamente pentru tine”.  Astfel că, 14 este ziua în care eu și Dragoș ne-am văzut pentru prima dată și tot într-o zi de 14 am hotărât să facem publică relația noastră de prietenie. Eu și Tudor suntem născuți pe 21 și cel mai frumos e că Dragoș și Iunia sunt născuți într-o zi de cinci. Și tot pe cinci, Dragoș m-a cerut de soție. Deci în afară de aceste zile mai trebuie să ținem minte și un 29 iunie, ziua nunții noastre și uite așa ne-am asigurat că nu ratăm niciun eveniment major din familia noastră :).

Astăzi, eu și Tudor ne bucurăm de Dragoș și de Iunia, iar eu și Dragoș ne bucurăm de acel DA de acum 7 ani. Și uite încă o potrivire: șapte ani de la cererea în căsătorie și șapte luni de când s-a născut Iunia :).
Scumpa noastră ne bucură inimile tot mai mult. Este delicată, plină de viață, veselă, mai mereu ciufulită și foarte haioasă. Are o dexteritate și o forță de care ne tot mirăm: mută jucăriile dintr-o mână într-alta, bate din palme, lovește câte două jucării, nu se lasă până nu ajunge la jucăria pe care o vrea, deși are și altele în jurul ei, stă foarte bine în fund (pot număra pe degetele de la o mână de câte ori a căzut în timpul în care a învățat să își țină bine spatele drept) și dacă o punem pe ceva înclinat se poate ridica singură. Se rostogolește cât ai clipi și de pe burtă se poate roti pentru a ajunge acolo unde vrea. Încă pot spune despre ea că este cuminte…adică nu plânge dacă nu are motiv, stă și se joacă pe salteluța ei de activități și suferă cu bucurie micile chinurile la care o supune Tudor. A trecut deja o lună de când am început diversificarea și cred că avem un copil care nu are nevoie de multă mâncare. De câteva zile, drăguța noastră a început programul de manipulare specific bebelușilor: stă pe salteluța ei și când vrea să o luăm de acolo începe și tușește. Imediat ce o ridicăm în brațe, tusea trece și apare un zâmbet larg. Din câte îmi amintesc eu și Tudor a parcurs acest program simpatic :). Sunt două momente pe care nu aș vrea să le uit așa că le consemnez și aici: seara în care a adormit în timp ce o pupam pe frunte și seara când a stat liniștită minute bune, pe burtă, în timp ce i-am făcut masaj pe spate. V-am zis: emană delicatețe și știe să se lase iubită.
Creștere frumoasă în continuare, draga noastră!

Dragoș mă uimește și el de la un an la altul. Dragostea și răbdarea lui față de mine și față de copii a tot crescut, dorința lui de a ne fi bine ca familie, de a avea o relație frumoasă, matură, dorința de a nu ne da înapoi când simțim că e prea greu, dorința  de a folosi momentele de răzvrătire ale lui Tudor pentru a-l educa și nu doar pentru a obține o ascultare de moment, determinarea de a se dezvolta tot mereu ca profesor și de a lucra într-un mod responsabil, mă bucură și mă impulsionează să fac schimbările bune și necesare pe care le tot amân și de care mă tem.
Anul care tocmai a trecut a fost unul bun pentru el, Dumnezeu l-a ajutat și l-a binecuvântat în moduri frumoase: și-a publicat teza de doctorat, a devenit din nou tată, a făcut parte din proiectul de revizuire al Bibliei și acum are lângă el Noul Testament (și lucrează din greu, în continuare, pentru Vechiul Testament). A călătorit mult și a avut ocazia să-și revadă prieteni vechi și să-și facă alții noi, și mereu a fost gata să împărtășească și cu alții din ceea ce știe. Îmi doresc ca anul acesta să fie cel puțin la fel de bun, să fie sănătos, să aibă parte de experiențe noi și frumoase și mă rog ca Dumnezeu să asculte și să răspundă la rugăciunile lui personale și ale noastre ca familie.

La mulți ani, dragul meu! Mulțumesc că într-o zi ca aceasta ai pus întrebarea care ne-a schimbat și continuă să ne schimbe viețile.

Cinci luni

Iunia are deja cinci luni jumătate când scriu acest text, dar la ritmul alert pe care îl avem în perioada asta nu cred că e cazul de sentimente de vinovăție pentru că nu țin pasul cu jurnalul ei. Timpul zboară și fiecare zi e un fel de maraton. Suntem tot timpul la dispoziția copiilor, mereu cu ei și după ei și dacă atunci când eram doar eu cu Tudor aveam zile în care nu știam ce să mai facem să treacă timpul mai repede, acum abia dacă prind 10 minute în care să-mi ascult gândurile. Că fac mereu aceleași lucruri și parcă nu rămâne nimic în urmă…e altă problemă. Acum vă povestesc despre Iunia nu despre mine :).

Mezina noastră se grăbește tare și e mereu în mișcare. Nu o mulțumește absolut deloc poziția de bebeluș cuibărit în brațele tale (nu i-a plăcut nici când era de câteva săptămâni). Îi place să se rostogolească pe burtă, să anlizeze jucării, să se întindă după lucrurile pe care le-ar vrea; dacă o punem pe spate fie se rostogolește, fie se împinge din picioare și se deplasează. Chiuie, râde, gângurește, se sperie repede de zgomote, ziua nu doarme mai mult de 20-30 de minute și nu mai mult de două somnuri. Mai nou a început să stea singură în fund (preț de câteva secunde) și e tare bucuroasă de noua perspectivă.

Cele mai frumoase momente ale zilei sunt când mă caută cu privirea, când se bucură cu tot trupul că ne vede dimineața și când râde în hohote. Îi place să fie băgată în seamă și să se joace cu Tudor (au ei un fel special de a se juca și de a se înțelege 🙂 ).

E mult mai multă treabă de făcut de când o avem pe Iunia, mai mult zgomot, mai multă agitație și mai puțin timp liber…dar e mai multă bucurie, mai multă viață, mai multă culoare…și mai multă binecuvântare!

This slideshow requires JavaScript.

Conversații cu Tudor (partea a doua)

Tudor crește și aproape în fiecare zi ne trântește câte o vorbă care ne amuză sau care ne face să ne mirăm despre ideile pe care le are. Vorbește și cântă toată ziua și nu ne dă pace până nu termină ce are de zis, chiar dacă noi îl rugăm insistent să mai tacă. E tare haios când încearcă să argumenteze și să ne convingă că are dreptate, iar argumentele lui atât de puerile sunt spuse cu foarte mare convingere: convingerea unui copil care crede că părintele nu a mai auzit așa ceva până atunci.

Iată câteva dintre discuțiile care nouă ni s-au părut amuzante și pe care nu am vrea să le uităm:

30 august 2019
În seara asta am mers toți 4 în vizită la o familie din Rădăuți. După un timp suntem serviți cu clătite (mare bucurie pe Tudor) şi apă. Reacția lui Tudor când vede apa:
“Uite ne aduc apă, aştia nu au suc!”

31 august 2019
Tot din seria: cu copiii în vizite 🙂
Un obicei frumos pe care l-am văzut foarte des în familiile de credincioşi penticostali este rugăciunea înainte ca gazdele şi musafirii să se despartă. Încercăm şi noi să creăm acest obicei şi înainte să plecăm de acasă să ne rugăm. Tot vizitând mai multe rude şi prieteni zilele astea, Tudor a văzut că la final ne rugam. E adevărat că uneori uităm să facem asta, aşa că azi, la plecarea dintr-o altă casă, Tudor a zis:
“Da, nu ne rugăm?”

4 septembrie 2019
Tudor conduce prin casă o betonieră. Pentru că merge cu viteză, betoniera se răstoarnă şi vine poliția sa-i dea amendă.
Argumentul şoferului pentru a nu primi amendă: “păi nu trebuie să îmi dai amendă pt că apoi nu mai am bani să cumpăr pampers pt Eve”

27 septembrie 2019
Eu: Tudor unde este o şosetă? Una este aici pe scaun, dar cealaltă?
Tudor: Nu ştiu. Doar Domnul ştie!

2 octombrie 2019
Noapte bună, Tudor!
Mami, eu nu dorm până nu-mi spui “noapte bună, te iubesc”.

10 octombrie 2019
Eu: Tudor iar ți-a pus cel rău în gând să nu mă asculți!
Tudor: Da cine este cel rău? Trebuie să aibă și el un nume, nu? Cum îl cheamă?
Eu: Satana
Tudor: Și câți ani are?

16 octombrie 2019
Eu, la rugăciunea de dimineață: Doamne îți mulțumim pentru mâncare, pentru noaptea care a trecut și te rugăm să ne ajuți să nu mai ascultăm de cel rău și să te iubim pe Tine.
Tudor: Da mami, te-ai rugat foarte bine.

Dragoș cu Tudor
În seara asta, i-am povestit lui Tudor parabola cu oaia rătăcită. A trăit intens clipele de așteptare, când oița era singură și în pericolul de a fi mâncată de lupi, apoi a răsuflat ușurat când Păstorul a găsit-o și a dus-o înapoi în turmă. În final, Tudor a ajuns la concluzia fermă că nu trebuie să părăsim niciodată turma, să nu plecăm de lângă Păstor. După câteva momente de liniște, completează: „Dar trebuie să mai și plecăm, din când în când. Să mergem la magazin, la Mall…”

21 octombrie 2019
Tudor se joacă prin parc şi cântă: “Fiare vechi luăm, fiare vechi luăm”

28 octombrie 2019
Tudor, pe un ton foarte serios: “Offf, să mă facă Domnu Isus mai repede mare ca să nu mai spun niciodată minciuni.”

18 noiembrie 2019
Tudor: „Doamne Isuse, mulțumesc că se face seară și vine tati acasă”

19 noiembrie 2019
Tudor „citește” dintr-o carte: „Trebuie să ai încredere în Domnul Isus ca să poți să citești” și „Împărăția cerurilor înseamnă să mănânci” (partea cu mâncatul vine pe fondul unei perioade mai stresante pentru noi și pentru el în ceea ce privește mâncarea).